“Sunt absolvent al Academiei de Marină, am lucrat în mediul militar. După ce am văzut filmul, gândul meu e că trebuie să mă schimb. Nu pot aștepta de la stat sau de la ceilalți ceea ce depinde de mine”, spune tânărul înalt și alert.

Câte 400 de oameni au umplut aula Universității de Vest din Timișoara, la proiecțiile de ieri ale filmului Colectiv. Tineri, dar nu numai. Votanți ai tuturor partidelor, după aplauzele alternate pe care Alexander Nanau le-a primit atunci când a amintit că ”nu mai considerați că o logică de genul «PSD e rău» rezolvă lucrurile, să ne amintim că ministrul lui Dacian Cioloș a demisionat în urma dezvăluirilor de la Colectiv” și că ”președintele Klaus Iohannis a ajuns în politica mare drept speranța unei alianțe din care făcea parte PSD”.

Indiferent cine vine la putere, treaba noastră ca cetățeni e să nu-i mai credem pe cuvânt. În ultimele luni se simte deja un narativ pe care l-am mai auzit: Noi facem altceva, gata, stați liniștiț. Dacă ne interesează ce viață vrem să ducem avem nevoie să fim atenți la cei de la putere, indiferent de partid”

Alexander Nanau, regizor:

Jurnaliștii de pe scenă, protagoniști, au schimbat topica unei discuții obișnuite scenă-sală și au invitat publicul să spună ce sentimente și ce idei le-a adus filmul.

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”
”Mă voi gândi cu recunoștință la aceste doamne curajoase”, a spus alpinistul Horia Colibășanu, după vizionarea Colectiv de la Timișoara
Jurnaliștii GSP&Libertatea, alături de Mihai Grecea și Alexander Nanau

Camelia Roiu, Nicoleta Ciobanu și Laura Nițu

Primul care a fost rugat să vorbească a fost Horia Colibășanu, unul dintre cei mai titrați alpiniști români și medic stomatolog de profesie. 

”M-au impresionat oamenii foarte curajoși pe care i-ați adus în film”, a spus alpinistul. El a întrebat dacă au mai fost și alți oameni care au vorbit cu presa, ”cred că mai sunt și alții care și-au riscat joburile și au reușit să devoaleze un sistem criminal”. 

Ziariștii au răspuns că există ”multe alte surse, oameni care au riscat și pe care n-o să-i putem elogia niciodată cu nume și prenume, dar care știu că au contribuit”. În film, apar Camelia Roiu, medic ATI la Spitalul de Arși, precum și Nicoleta Ciobanu și Laura Nițu, din serviciul de contabilitate al Spitalului Malaxa. 

În următoarea mea expediție, dacă voi avea probleme, mă voi gândi cu recunoștință la aceste doamne curajoase.

Horia Colibășanu, alpinist:
De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”
Recomandări
De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”

”După ce am văzut filmul, mă simt vinovată pentru felul în care am reacționat la alegerile din 2016. Nu eram conectată, nu eram aici, parcă. Nu am deschis ochii. Într-adevăr cu ce plec eu de aici e să luăm o oglindă și să ne uităm ce putem schimba la noi”, a spus o femeie din primele rânduri.

Momentul cu Mircea Badea

Un tânăr i-a întrebat pe ziariștii Gazetei Sporturilor cum s-au simțit cînd Mircea Badea a spus că investigația lor a provocat sinuciderea lui Dan Condrea, unul dintre momentele tensionate ale filmului.

”E dreptul lui să creadă acest lucru, opiniile sunt libere. De altfel, acea discuție în studioul Antenei 3 a avut un singur câștigător: publicul”, au răspuns reporterii. Ei au adăugat că ”în film vedeți cum extrem de mulți jurnaliști, din redacții diferite, își fac treaba în mod onest și se raportează la autorități critic, însă civilizat. Noi nu împărțim oamenii după cum votează sau după ce posturi TV urmăresc, îi tratăm pe toți cu același respect”.

Spectator: ”Voi ne aduceți adevărul, noi ce trebuie, ce putem face?”

”Chiar dacă Colectiv a fost o tragedie, pentru mine a fost și o speranță”, a spus Adrian Nanulescu, fost director comercial la Orange și CEO Antena 1, prezent și el în sală, ca spectator. ”Ceea ce ați făcut voi, ziariștii, mi-a adus această speranță”. 

„Nu trebuia să te pui cu Putin”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii de Aleksei Navalnîi”, care va apărea în România pe 22 octombrie
Recomandări
„Nu trebuia să te pui cu Putin”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii de Aleksei Navalnîi”, care va apărea în România pe 22 octombrie

Ați adus la suprafață niște adevăruri pe care noi, populația, le știm, dar alegem uneori să trăim în neadevăr

Adrian Nanulescu, fost director Orange:

”Voi ne oferiți adevăruri, noi ce trebuie, ce putem să facem?”, a adăugat spectatorul. ”Nu suntem aici să indicăm și nici măcar să sugerăm ceva. Dar există o groază de lucruri pe care un cetățean care vrea să participe le poate face. Vă puteți alătura ONG-urilor care vă conving, puteți dona bani sau faceți abonamente pentru presa în care aveți încredere, puteți trimite un email despre acest film parlamentarului vostru sau aveți încredere să faceți voluntariate, dacă asta simțiți”, au răspuns ziariștii.

”Filmul aduce la cunoștință lucruri care, pentru multă lume, nu sunt chiar clare. Ceea ce e foarte important”, a spus o altă tânără din sală și a continuat cu ideea că fiecare om la care ajunge informația este schimbat, fie și într-o mică măsură.

Cred că fiecare din noi cei de aici, se duce acasă cu un pic de speranță. Și asta contează. Poate unul dintre noi de aici, dintre sutele de oameni va face ceva.

Spectatoare al avanpremierei filmului Colectiv, la Timișoara

Vezi AICI programul proiecțiilor Colectiv.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
FANATIK.RO
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Unica.ro
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Financiarul.ro
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Observatornews.ro
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI