Poziția liderului PPE pare, astfel, să se fi schimbat, după ce, cu o zi înaintea Consiliului de Justiție și Afaceri Interne (JAI) în care urma să se discute problema aderării României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen, a mers la Viena şi a încercat, alături de europarlamentari români, să-l facă pe cancelarul Karl Nehammer să se răzgândească în privinţa blocării celor două state din sud-estul Europei.
„Situaţia Austriei din cauza fluxului necontrolat de migranţi este inacceptabilă. Karl Nehammer are tot sprijinul nostru pentru că această situaţie trebuie să se schimbe. Legislaţia Schengen trebuie să fie din nou aplicată în mod corespunzător la frontierele externe ale UE”, a scris Manfred Weber pe Twitter, ca un comentariu la interviul pe care îl publică Die Presse şi pe care europarlamentarul german îl promovează.
„Nehammer are sprijinul PPE”
Întrebat, în interviu, referitor la faptul că Austria a blocat admiterea în spaţiul Schengen a Bulgariei şi a României pe motiv că cifrele privind azilul au crescut brusc în ultima vreme, dacă nu cumva este greşit să se amestece cele două probleme, Manfred Weber a răspuns categoric că nu este greşit.
„Cele două aspecte sunt în mod clar legate, deoarece în prezent avem un aflux necontrolat de imigraţie în Europa şi, desigur, acest lucru are legătură şi cu protecţia inadecvată a frontierelor externe. Înţeleg pe deplin că situaţia actuală este inacceptabilă pentru Austria şi este important ca Nehammer să spună că lucrurile nu mai pot continua aşa. El are sprijinul PPE”, a declarat liderul popularilor europeni.
Weber admite totuși că România și Bulgaria trebuiau primite în Schengen
Cu toate acestea, el spune că România şi Bulgaria ar fi trebuit să primească, joi, undă verde pentru aderarea la Schengen şi de aceea spune că problema imigraţiei necontrolate ar trebui abordată de liderii UE, în Consiliul European.
La observaţia că Othmar Karas, europarlamentar austriac creştin-democrat (grupul PPE) şi vicepreşedinte al Parlamentului European, vede lucrurile cu totul altfel şi îşi critică puternic partidul pentru vetoul exercitat în privinţa extinderii Schengen prin primirea României şi Bulgariei, Manfred Weber a răspuns: „Este corect ca Partidul Popular European să susţină admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Din punctul meu de vedere, decizia de joi ar fi trebuit să fie, de asemenea, în favoarea celor două ţări. Cu toate acestea, ne îndreptăm ca somnambulii spre următoarea criză a migraţiei, iar Austria este una dintre principalele ţări afectate. Până acum, din păcate, multe state membre nu au recunoscut încă natura dramatică a situaţiei. Acest lucru trebuie să se schimbe. Consiliul (European) trebuie să acţioneze”.
Ce spunea cu o zi înainte de Consiliul JAI
Manfred Weber a susţinut, miercuri, o conferinţă de presă alături de cancelarul german, Karl Nehammer, după ce PPE a avut o reuniune la Viena în ajunul Consiliului JAI.
El a arătat şi atunci că România şi Bulgaria şi-au făcut temele pentru aderarea la Schengen şi că problema migraţiei ilegale este una reală.
„Nu vorbim despre a bloca aderarea lor, vrem să ne asigurăm cum putem să ajutăm”, a spus liderul PPE, care l-a criticat în schimb pe şeful politicii externe a UE, social-democratul Josep Borrell, spunând că este „dezamăgitor” că acesta nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu ţările africane pentru un acord de readmisie a imigranţilor ilegali. Comisia Europeană trebuie să ajute, a subliniat Weber, spunând că în aceste condiţii nu pot fi condamnate gesturile unor ţări de a ridica garduri la frontiere.
„Avem imigranţi neînregistraţi şi se pune întrebarea cum Ungaria poate rămâne membru Schengen în asemenea circumstanţe. Mesajul este că trebuie să ne păstrăm standardele. Atunci când vorbim despre România şi Bulgaria sper că nu vom vorbi niciodată despre a bloca ceva, ci mai degrabă despre cum putem să lucrăm împreună pentru a ajunge la următorul pas. Sunt experţi care au dat undă verde României şi Bulgariei, dar încă sunt multe lucruri care trebuie făcute şi trebuie să ne asigurăm că acele standarde devin o realitate”, a menţionat Weber.
„PPE susţine extinderea Schengen. Ştiu că sunt unele îngrijorări în această privinţă în Austria, dar ştiu că România, Croaţia şi Bulgaria şi-au făcut temele împreună cu experţii şi asta reiese din toate rapoartele pe care le-am văzut, de aceea susţinem extinderea Schengen. Deci, consider că trebuie să vorbim despre legalizarea migraţiei, dar şi despre extinderea Schengen. Ne bucurăm că am putut face asta împreună cu cancelarul”, a adăugat Manfred Weber, în conferința susținută alături de șeful guvernului austriac.
Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!