Odată urcat în mastodontul de 30 de tone, simţi un gol în stomac, iar cu cât liftul te ridică mai sus, cu atât vezi clădirile din jur cum se micşorează metru cu metru şi încep să semene cu nişte case de jucărie.

Blochează o stradă întreagă

Când ai ajuns în vârf, la 55 de metri, înălţimea unui bloc de 18 etaje, aproape cât Palatul Telefoanelor din Capitală, ai o panoramă a întregului oraş. Ca să poată trece macaraua-gigant, e nevoie să fie închisă o stradă întreagă. Acum autoscara stă parcată în garajul pompierilor de la Grupul de Intervenţie nr. 2 din Băneasa. Tot în Capitală se mai află o “uriaşă”, cu un metru mai mică decât cea de la Băneasa. Aceasta e folosită de pompierii de la Grupul de Intervenţie nr. 1 din Grozăveşti. “Uriaşele” vor fi întrebuinţate la clădirile mai înalte de 10 etaje.

Utilă pentru clădiri foarte înalte

“În ultimii ani, în Bucureşti, au fost construite multe clădiri înalte, adevăraţi zgârienori. Dacă la etajele superioare ale acestor imobile s-ar fi produs vreun incendiu, ne-ar fi fost deosebit de greu să intervenim. În această situaţie, achiziţionarea celor două maşini de luptă cu scară telescopică de 55 de metri, pe care pompierii militari de la ISU «Dealul Spirii» le folosesc acum, e un lucru firesc. Edilii Capitalei au înţeles acest lucru şi s-au implicat în obţinerea acestor utilaje”, ne-a declarat general maior dr. Aurel Udor (foto), şeful ISU “Dealul Spirii”.

Urmărește-ne pe Google News