Consemnată de deputații din Nupes, moțiunea grupului centrist de opoziție LIOT (for Libertés, Indépendants, Outre-mer et Territoires) a avut șanse mai mari să fie votată, a primit 278 de sufragii, dar i-au lipsit nouă voturi pentru o majoritate absolută de 287.

Moțiunea de cenzură RN, partidul de extremă dreapta condus de Marine Le Pen, a strâns doar 94 de voturi.

Guvernul lui Macron s-a salvat. Cele două moțiuni de cenzură, în criza declanșată de reforma pensiilor, au picat
Grupurile parlamentare de stânga franceze, membre ale coaliției „Nupes” (Noua Uniune Populară Ecologică și Socială) poartă sloganuri după ce moțiunea de cenzură împotriva guvernului a fost respinsă. Foto;: EPA

În aceste condiții, proiectul de reformă a pensiilor a fost astfel adoptat definitiv. Nupes a anunțat, totuși, că va sesiza Curtea Constituțională.

Vorbind înaintea voturilor, deputatul centrist Charles de Courson, unul dintre autorii moțiunii interpartide, a acuzat guvernul lui Macron de lipsă de „curaj” în timpul dezbaterilor parlamentare: „Ați fi putut supune reforma la vot și ați fi pierdut-o”.

În timp ce guvernul a supraviețuit eforturilor de a-l răsturna, speculațiile cresc acum că Macron va dori să o înlocuiască pe Elisabeth Borne din funcția de premier, într-o remaniere guvernamentală menită să-i refacă imaginea, scrie Politico. Potrivit unui sondaj IFOP-JDD, popularitatea lui Macron a scăzut cu 4 puncte într-o lună, până la 28%.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Știrea inițială: Opoziția speră să dărâme guvernul condus de Elisabeth Borne și să blocheze legea care crește vârsta de pensionare, dar analiștii francezi spun că șansele ca moțiunile de cenzură să fie adoptate sunt mici, scrie Politico.

Guvernul lui Emmanuel Macron se confruntă azi cu două moțiuni de cenzură în Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului, după ce săptămâna trecută a încercat să impună un proiect de lege care prevede creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani și prelungirea perioadei de contribuție pentru o pensie completă.

Protestatarii au ieșit în stradă în marile orașe la sfârșitul săptămânii și vor continua manifestațiile în zilele următoare. Se așteaptă ca acțiunile sindicale să întrerupă săptămâna aceasta transportul public, activitatea rafinăriilor, cursurile din universități și colectarea deșeurilor, sindicatele sperând să forțeze guvernul să retragă reforma pensiilor.

Mișcarea care a escaladat nemulțumirea populară a fost decizia de a forța adoptarea proiectului de lege privind reforma pensiilor fără ca acesta să fie supus la vot în camera inferioară a parlamentului. Invocând articolul 49:3 din Constituție, guvernul lui Macron s-a expus la o moțiune de cenzură și la furia protestatarilor, care consideră prevederea drept nedemocratică.

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Cei 573 de parlamentari ai Adunării Naționale vor vota luni două moțiuni de cenzură care ar putea determina demisia prim-ministrei lui Macron, Elisabeth Borne, și a guvernului său. În vreme ce președintele francez nu ar fi obligat să demisioneze în cazul unei înfrângeri, o moțiune de cenzură reușită ar declanșa o criză politică profundă pentru Macron.

Preventi, ministrul de finanțe Bruno Le Maire a declarat sâmbătă că reforma pensiilor este „vitală” pentru țară și a cerut parlamentarilor să „își asume responsabilitățile”.

„Nu va exista o majoritate care să doboare guvernul, dar va fi un moment al adevărului”, a spus Le Maire cu referire la voturile de luni. „Este o idee bună să răsturnăm guvernul și să provocăm dezordine politică din cauza reformei pensiilor? Răspunsul este în mod clar nu”, a adăugat el.

La mâna conservatorilor

Partidul lui Macron, Renaissance, a pierdut majoritatea în Adunarea Națională la alegerile parlamentare de anul trecut și s-a confruntat deja cu mai multe moțiuni de cenzură în ultimele luni.

Un semn al adâncirii crizei din Franța este că pentru prima dată, mai multe partide de opoziție au semnat pentru o moțiune de cenzură – cea inițiată vineri de un grup mic centrist de opoziție – LIOT (for Libertés, Indépendants, Outre-mer et Territoires).

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

Oponenții lui Macron au nevoie de sprijinul a 287 de parlamentari pentru a răsturna guvernul – o barieră pe care au puține șanse să o depășească, având în vedere diviziunile politice profunde din parlament.

Coaliția stângii, Nupes, și Adunarea Națională (RN) a lui Marine Le Pen sunt evident gata să voteze „pentru”.

Dar o moțiune de succes ar avea nevoie de sprijinul a 27 de deputați conservatori din partidul Les Républicains. Doar 10 conservatori intenționează să voteze în favoarea moțiunii, a declarat un parlamentar conservator care a dorit să rămână anonim, scrie Politico.

Deputații vor vota și o a doua moțiune de cenzură depusă de partidul lui Le Pen, dar aceasta are și mai puține șanse să treacă.

Chiar dacă va supraviețui voturilor de luni, guvernul se va confrunta totuși cu un val de proteste în această săptămână și cu riscul unor noi tulburări sociale. Vineri, sindicatul CGT a făcut apel la „acțiuni vizibile” înaintea unei zile de proteste și greve la nivel național planificate pentru joi.

Vești proaste pentru Macron

Chiar dacă cele două moțiuni de cenzură vor eșua, eșecul lui Macron de a-și impune prin vot reforma i-a subminat agenda reformistă și i-a slăbit poziția de lider, potrivit observatorilor.

Un sondaj de opinie Elabe a arătat că două treimi dintre francezi doresc acum căderea guvernului, subliniind provocările președintelui, care mai are patru ani din acest mandat prezidențial.

Alte sondaje au arătat că propria sa popularitate a scăzut la cel mai scăzut nivel de la revolta Vestelor Galbene din 2018/2019, o revoltă care a început ca o mișcare de protest la nivel local împotriva taxelor mai mari pe motorină, dar care s-a transformat într-o rebeliune anti-Macron mai largă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Amenințări cu moartea pentru Joe Biden și Hillary Clinton. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Amenințări cu moartea pentru Joe Biden și Hillary Clinton. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI