Tânărul a reclamat incidentul la Poliție, iar un dosar penal a fost deschis în acest caz, transmite Mediafax.

Incidentul a avut loc joi, în timp ce primarul din Balș și mai mulți simpatizanți PNL se plimbau prin oraș pentru a face campanie electorală lui Klaus Iohannis. Momentul a fost filmat de un tânăr.

În imagini se vede cum bărbatul îi reproșează primarului liberal Mădălin Teodorescu că nu a făcut nimic pentru oraș. Atunci, edilul i-a spus tânărului că stă prin baruri, „trage pe nas” și apoi l-a lovit, notează Mediafax.

Primarul Mădălin Teodorescu, filmat înainte de a-l lovi pe tânăr / sursă foto: captură video Facebook
Primarul Mădălin Teodorescu, filmat înainte de a-l lovi pe tânăr / sursă foto: captură video Facebook

Momentul a fost transmis Live pe Facebook.

Ovidiu Tănase, tânărul care susține că a fost agresat, l-a filmat în continuare pe Mădălin Teodorescu care i-a spus „hai, marș!”.

Primarul s-a urcat apoi în mașină, iar tânărul l-a anunțat că îl dă judecată. Ovidiu Tănase s-a dus, joi după-amiază, la Poliție și a depus o plângere împotriva edilului, notează sursa citată.

Ralph Goff, fost șef al operațiunilor CIA în Europa: „Vladimir Putin este un tip care se teme de COVID-19. Nu mi se pare genul care ar risca la un poker nuclear”
Recomandări
Ralph Goff, fost șef al operațiunilor CIA în Europa: „Vladimir Putin este un tip care se teme de COVID-19. Nu mi se pare genul care ar risca la un poker nuclear”

Poliţia a deschis un dosar penal.

„ La data de 21 noiembrie a.c., in jurul orelor 17.00, un bărbat de 33 de ani din oraşul Balş a sesizat prin plângere scrisă faptul că în cursul aceleaşi zile, în jurul orelor 16.00, în timp ce se afla pe strada Nicolae Bălcescu din localitate, ar fi fost victima unei agresiuni. Bărbatul a declarat că în timp ce filma pe spaţiul public, lângă acesta a venit un bărbat de 49 de ani, primarul oraşului Balş, care l-ar fi lovit şi i-ar fi distrus telefonul mobil. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe si distrugere”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Potrivit Mediafax, primarul PNL Mădălin Teodorescu nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.

sursă foto: ziaruldeolt.ro


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații