Mădălina avea 29 de ani și era din Galați, scrie Viața Nouă, cotidian local care apare pe malul Dunării, dar trăia la Villach, al doilea cel mai mare oraș din Carintia, provincie din sudul Austriei, la granița cu Italia și Slovenia. Lucra într-un bordel și locuia împreună cu iubitul ei, Andrei, cu un an mai tânăr și care, susțin autoritățile austriece, îi era proxenet.

Mădălina a avut o moarte violentă, au stabilit după autopsie anchetatorii, dar momentul decesului e încă neclar. Andrei a lovit-o ca scos din minți cu o bâtă de baseball. Când a văzut că femeia nu mai mișcă, românul a urcat-o în mașină și a plecat spre centrul orașului.

Ajuns în fața prefecturii din Villach, Andrei a scos corpul Mădălinei de pe bancheta din spate a mașinii și l-a aruncat în fața clădirii, apoi a început să strige: „Viața mea s-a terminat, viața mea s-a terminat!”

Chemați de urgență, salvatorii au resuscitat-o în zadar pe româncă. Poliția l-a arestat pe Andrei, care n-a opus rezistență. Inițial n-a fost clar de ce a dus-o pe tânără la prefectură, dar procurorul de caz a dezlegat misterul.

Procurorul Markus Kitz a declarat: „A confundat clădirea administrativă cu spitalul”. Tânărul de 28 de ani nu cunoaște aproape deloc limba germană și nici orașul Villach.

Anchetatorii au mai dezvăluit că la audieri românul a recunoscut crima, dar n-a putut să ofere detalii despre motivul care l-a împins să o ucidă pe Mădălina. Cei doi s-au certat, a spus el, fără să dea alte detalii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News