Românca în vârstă de 37 de ani stabilită în Italia a postat pe contul ei de Instagram, unde are peste un milion de urmăritori, că a fost amenințată de un angajat al companiei cu care urma să zboare, care a avut un comportament total nepotrivit.

Mădălina Ghenea: „Comportament complet nepotrivit față de 2 copii și o femeie”

„Acest bărbat m-a abuzat pe mine și pe copiii mei. M-a filmat pe mine și pe copiii mei. Mi-a spus că îmi va anula zborurile deși totul a fost plătit. Comportament complet nepotrivit față de 2 copii și o femeie. Prietenii mei au încercat să ajute și au fost și ei agresați cu injurii. Italieni, a spus, ce d**** vreți, a spus el”, a răbufnit Mădălina Ghenea, care nu a dezvăluit în ce aeroport avea incidentul sau unde se îndrepta.

În schimb, ea s-a plâns că a izbucnit în lacrimi din cauza situației, la fel și fetița ei, dar și nepotul. Conform declarațiilor ei, totul s-a încheiat când poliția de pe aeroport a intervenit.

„Plângeam cu fiica mea și nepotul meu și el ne râdea în față, în momentul în care am fost la poliție a decis, în sfârșit, să ne lase să plecăm, după o oră plâns în fața casei de check-in”, a mai dezvăluit Mădălina Ghenea în mediul online. Până la acest moment, compania aeriană nu a avut o reacție despre acest scandal.

Negocierile trădătorilor din Comandamentul „Vlad Țepeș” cu Moscova. Agent rus: „În mai o să pornească agitație”
Recomandări
Negocierile trădătorilor din Comandamentul „Vlad Țepeș” cu Moscova. Agent rus: „În mai o să pornească agitație”
madalina ghenea incident aeroport 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Mădălina Ghenea locuiește în Italia

În vârstă de 36 de ani, Mădălina Ghenea este fotomodel, dar și actriță. Din Slatina, ea a ajuns să joace alături de cele mai cunoscute staruri, printre care Al Pacino, Michael Caine, Lady Gaga sau Harvey Keitel. Despre viața ei profesională, vedeta a făcut recent declarații într-un interviu pentru Antena Stars.

„Au trecut 23 de ani, dar eu am același entuziasm să lucrez și mă bucur. De fiecare dată simt că este o binecuvântare, simt că sunt norocoasă, asta am spus mereu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Cu siguranță este o meserie care câteodată, normal, este și complicată, sunt multe sacrificii. Am început foarte devreme, la 14 ani, este mult prea devreme, cred eu. Am același entuziasm ca acum 23 de ani”, a spus ea.

Dincolo de cariera ei, vedeta e mamă. În 2017 a adus-o pe lume pe Charlotte, fetița ei și a omului de afaceri Matei Stratan. În prezent, Mădălina Ghenea trăiește în Italia alături de fiica ei și de mama sa. „Eu sunt mereu cu familia mea, locuiesc cu familia mea și pot să spun în momentul în care am devenit mamă cumva, am devenit fiică (…) în momentul în care am devenit mamă, am redescoperit ce înseamnă să fiu acasă cu mama în fiecare zi și e superb.

Vladimir Putin nu vrea armistițiu, Statele Unite trimit din nou în Ucraina bombe glisante de mare precizie
Recomandări
Vladimir Putin nu vrea armistițiu, Statele Unite trimit din nou în Ucraina bombe glisante de mare precizie

„Am ajuns la un rezultat pe care mi-l doream”

Acum simt că, în sfârșit, am ajuns la un rezultat pe care mi-l doream de fiecare dată când călătoream. Înainte mi-era foarte dor de casă, mi-era dor de ai mei, aș fi vrut să le arăt și lor măcar bucățele din meseria mea, din realitatea pe care o trăiesc de atâția ani.

Acum pot, acum reușesc să împart foarte bine și cariera, și timpul care de fiecare dată este o prioritate pentru mine, timpul petrecut cu fiica mea și cu părinții mei, cu familia. Eu sunt și mamă, și tată, și mi-am dorit-o foarte mult. Este marea mea realizare, este cel mai important proiect al meu, pentru că este un proiect, cu siguranță”, a mai declarat Mădălina Ghenea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

”E fericită fleașcă. E măritată cu Smiley...”. Dana Budeanu reacție complet neașteptată la adresa Ginei Pistol. Și-a spus părerea sinceră despre ea: „Toate...”. Așa a ieșit la iveală un detaliu neștiut
Viva.ro

Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
„Nu mai ascundeți banii sub saltele sau în bănci”: Un nou tip de fraudă cu investiții false circulă pe Internet
Adevarul.ro
„Nu mai ascundeți banii sub saltele sau în bănci”: Un nou tip de fraudă cu investiții false circulă pe Internet
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Eclipsă totală de lună, 14 martie. Astrul a devenit sângeriu, un fenomen rar, vizibil pe trei continente
Observatornews.ro
Eclipsă totală de lună, 14 martie. Astrul a devenit sângeriu, un fenomen rar, vizibil pe trei continente
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI