”Sunt o artistă împlinită, o mamă şi o femeie fericită. Am fost cea mai fericită mămică de pe pământ în clipa în care mi-am strâns puiul în braţe”, a spus Mădălina.
Anul acesta, cântăreaţa a revenit pe piaţa muzicală cu un nou album – 09 Mădălina Manole – care conţine 12 piese şi pe care l-a terminat de înregistrat la sfârşitul lunii ianuarie, după o perioadă în care şi-a dedicat în totalitate timpul băieţelului ei, Petru.
„Sunt melodii noi, câteva cântate în limba engleză, în care se vor regăsi îndrăgostiţii. ‘Viaţa e frumoasă lângă tine, ‘Marea dragoste, ‘Sunt îndrăgostită, ‘Cineva chiar te iubeşte sau ‘Without You sunt câteva dintre melodiile pentru îndrăgostiţi. Am şi o baladă, pentru că n-am cum să-i uit pe cei care sunt mai puţin norocoşi în iubire. Balada se numeşte ‘Suflet gol şi cred că am să-i cam răscolesc pe cei ghinionişti în iubire. Nu am ce să fac, a spus aceasta pentru Agerpres.
Mădălina Manole este căsătorită cu inginerul de sunet Mircea Petru, cu care are un băieţel în vârstă de un an.