Atenționare de călătorie în Grecia. Cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Grecia sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe că se înregistrează un incendiu în insula Corfu, în apropierea plajei Kalami. Autorităţile locale au decis să evacueze satul Vigla.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879, +302106728875 şi cel al Consulatului General la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă, precizează MAE într-un comunicat remis marţi seară.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.
Citește și: VIDEO / Aleşii au găsit vinovatul pentru eşecul referendumului: Poporul român!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro