În acest sens, misiunile diplomatice amintite au iniţiat demersuri în regim de urgenţă pe lângă autorităţile celor trei state pentru a verifica dacă pe lista de pasageri se află şi cetăţeni români.
Consul general al României la Barcelona a solicitat sprijinul subdelegatului guvernului spaniol și directorului Aeroportului din Barcelona în vederea verificării informațiilor cu privire la existența vreunui cetățean român la bordul aeronavei prăbușite și pentru obținerea listei de pasageri. Totodată o echipă consulară mobilă din cadrul oficiului consular Barcelona s-a deplasat la aeroport în vederea obținerii unor informații concrete privind cetățenia victimelor, urmând să aibă întrevederi în regim de urgență cu oficialii spanioli.
În paralel cu demersurile inițiate la Barcelona, Ambasada României la Berlin a solicitat sprijinul ministerului federal al afacerilor externe și companiei GermanWings pentru transmiterea listei de pasageri.
De asemenea, Ambasada României la Paris a inițiat un demers similar la Ministerul Afacerilor Externe al Franței. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne din Franța a fost creată celula interministerială de criză, pentru gestionarea incidentului.