Toţi cei trei cetăţeni români internaţi sunt, în prezent, în stare inconştientă, medicii fiind rezervaţi în a da un prognostic. Misiunea diplomatică este în legătură cu familiile celor trei cetățeni români spitalizați.

Totodată, precizăm că MAE a solicitat autorităților române competente identificarea şi înştiinţarea, în regim de urgență, a familiilor din ţară ale persoanelor decedate în urma accidentului. În prezent, trupurile neînsufleţite ale celor patru cetăţeni români se află la o companie de pompe funebre din Plzen, de unde vor fi transportate la Institutul de Medicină Legală din aceeaşi localitate, pentru autopsie.

Ambasada României la Praga monitorizează cu prioritate cazul, menţine permanent legătura cu autorităţile competente locale şi cu reprezentanţii spitalului în care se află internaţi cetăţenii români, continuând acordarea asistenţei consulare de specialitate, în limita competenţelor legale.

Patru români au murit, iar alţi trei au fost răniţi,  în urma unui accident rutier produs în localitatea Plzen, din Cehia, în care au fost implicate două autovehicule înmatriculate în România. Poliția cehă încearcă să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Potrivit actualmm.ro, autoturismul implicat în accident avea numere de Maramureș, șoferul fiind din Baia Mare. Cei patru decedați în urma impactului sunt din Maramureș. Conform declaratiilor unor reprezentanti ai politiei, camionul a lovit din spate autoturismul, care a fost proiectat in parapetele de protectie de pe marginea autostrăzii.  Din câte se pare, șoferul din mașina roșie a intenționat să iasă de pe autostradă, virând spre ieșirea Klatovy. Probabil printr-o manevră imprudentă, a trecut chiar prin fața camionului, al cărui sofer n-a mai apucat să frâneze și să evite coliziunea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News