Potrivit MAE, scopul convocării a fost prezentarea poziţiei României privind evoluţia relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi R.I. Iran, analizate din perspectiva recentelor alegeri prezidenţiale desfăşurate în această ţară”. „Partea română şi-a exprimat preocuparea privind atitudinea autorităţilor de la Teheran faţă de demonstraţiile care au loc în Iran după anunţarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. În acest context, s-a arătat că poziţia Iranului de acuzare a statelor membre ale Uniunii Europene de amestec în afacerile sale interne este inacceptabilă şi nefondată. Totodată, partea română a reiterat importanţa respectării de către autorităţile iraniene a drepturilor universale ale omului, inclusiv a libertăţii de exprimare”, precizează MAE.

Preşedintele iranian ultraconservator, Mahmoud Ahmadinejad, a cărui realegere contestată se află la originea crizei actuale de la Teheran, şi-a înăsprit duminică tonul împotriva Occidentului. El a acuzat în mod expres Statele Unite şi Marea Britanie de „ingerinţe” în afacerile interne iraniene, în vreme ce Guvernul său i-a convocat pe ambasadorii şi reprezentanţii celor 27 de ţări ai Uniunii Europene aflaţi în post la Teheran.

Preşedinţia cehă a Uniunii Europene a cerut, luni, celor 27 de ţări membre să convoace ambasadorii din Iran aflaţi la post în capitalele europene.

 
 

Urmărește-ne pe Google News