UPDATE ora 23.15: Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a spus la Antena 3 că situaţia de la Leeds, din Marea Britanie, unde au avut loc violenţe de stradă, rămâne tensionată.

„Este o situaţie regretabilă, aceste lucruri nu se rezolvă prin violenţă, ci prin dialog, dialog cu autorităţile britanice, cu autorităţile locale. Colegii mei continuă acest dialog cu autorităţile britanice locale care şi-au manifestat disponibilitatea de a sprijini. În toate aceste demersuri, punctul de plecare, şi nu trebuie să uităm acest lucru, este interesul primordial al minorului, al minorilor respectivi. Şi ei sunt gata să lucreze – şi ne-au transmis acest lucru – cu autorităţile române pentru a sprijini toate aceste demersuri”, a declarat Luminița Odobescu, potrivit news.ro.

„Situaţia rămâne tensionată, dar colegii noştri sunt prezenţi… Am discutat consulul nostru general, cu ambasadorul nostru la Londra, dialogul cu autorităţile britanice, situaţia rămâne uşor tensionată”, a adăugat ministrul.

***

Știrea inițială: MAE a transmis că demersurile făcute prin intermediul misiunii diplomatice şi al Consulatului General al României la Manchester după incidentele produse seara precedentă în Leeds au continuat pe parcursul zilei de vineri.

Astfel, consulul general al României la Manchester a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale care a avut la bază acţiunea de preluare a patru copii în grija serviciilor sociale locale ale statului britanic.

Ancheta, în curs de desfășurare

„În cadrul dialogului, reprezentanţii autorităţilor locale de poliţie au apreciat demersurile efectuate de Consulatul General al Românei la Manchester în sprijinul normalizării situaţiei, respectiv discuţiile cu familia de cetăţeni români şi cu reprezentanţii cultelor religioase din care fac parte cetăţenii români prezenţi la faţa locului. În cadrul discuţiilor a fost subliniată necesitatea respectării recomandărilor autorităţilor locale, urmarea căilor legale de acţiune şi importanţa respectării deciziilor autorităţilor de protecţie a minorilor din Leeds”, a transmis MAE.

Potrivit reprezentanţilor poliției din Marea Britanie, ancheta este în curs de desfăşurare și deocamdată nu au fost primite notificări cu privire la reţinerea sau arestarea unor români implicaţi în evenimentele de joi seara.

Instituția condusă de Luminița Odobescu a subliniat importanţa deschiderii şi a cooperării familiei celor mici cu autorităţile pentru a găsi soluții în interesul copiilor.

„Este menţinut dialogul cu părinţii minorilor, cu autorităţile locale competente, precum şi cu instituţiile române cu atribuţii în materie de protecţie a drepturilor minorilor. Totodată, MAE subliniază că în toate demersurile efectuate în cazul cetăţenilor români minori aflaţi în situaţii deosebite, primează exclusiv principiul fundamental privind respectarea interesului superior al copilului”, a subliniat ministerul.

Românii, sfătuiți să-și păstreze calmul

Violenţe de stradă au avut loc joi, 18 iulie, într-un cartier din Leeds, Marea Britanie, unde mai multe persoane, printre care şi români, au distrus şi răsturnat o maşină de poliţie şi au dat foc unui autobuz.

Incidentele au fost declanşate de încercarea de a da copiii unei familii de români în grija statului britanic, după ce unul dintre copii a ajuns la spital cu o lovitură la cap, iar medicii au alertat autorităţile.

MAE a precizat că reprezentantul Consulatului General al României la Manchester le-a recomandat românilor să respecte instrucţiunile autorităţilor locale, să-şi păstreze calmul şi să facă demersurile legale pentru clarificarea situaţiei copiilor.

FOTO: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News