Astfel, cetățeanul român urmează să revină în România în cel mai scurt timp, potrivit unui comunicat MAE.
Ministerul Român de Externe mai arată că „oficiul consular a întreprins demersurile necesare pentru notificarea autorităților elene cu privire la această situație”.
De asemenea, instituția condusă de Bogdan Aurescu a informat că urmărește evoluțiile cu privire la tranzitul cetățenilor români prin punctul de trecere al frontierei Kulata – Promachonas și continuă dialogul cu autoritățile elene pentru identificarea de soluții necesare reducerii timpului de așteptare și prevenirii unor noi aglomerații în perioada următoare.
Totodată, MAE a reiterat că autoritățile elene pot modifica fără preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.
Autoritățile din Grecia au depistat doar astăzi, 10 iulie, 29 de turiști infectați cu COVID-19 la punctul de trecere a frontierei Kulata – Promachonas. Oamenii veneau din România și din Bulgaria, a notat publicația iefimerida.gr.
Guvernul de la Atena a mai reiterat o măsură anunțată deja și de MAE român: cei care intră în Grecia trebuie să aibă completată declarația PLF cu cel mult 24 de ore înainte, nu cu 48 de ore, cum era până acum. Formularul poate fi completat online la adresa https://travel.gov.gr/#/
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale