Ministerul Afacerilor Externe informează că toate zborurile de joi dinspre şi către aeroporturile de pe teritoriul Greciei au fost anulate, după ce federaţia sindicală a funcţionarilor din aviaţia civilă elenă a decis să se alăture grevei generale de 24 ore, convocate de către federaţia sindicatelor din sectorul public.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că federaţia sindicală a funcţionarilor din aviaţia civilă elenă a decis să se alăture grevei generale de 24 ore, convocate pentru joi, de către federaţia sindicatelor din sectorul public.
Conform sursei citate, toate zborurile dinspre şi către aeroporturile de pe teritoriul elen au fost anulate pentru data de 7 aprilie, între orele 00:01 – 24:00, dar vor fi asigurate serviciile legate de: tranzitul aeronavelor comerciale şi militare care traversează FIR Atena – Makedonia; exerciţiile militare programate; navele în situaţie de urgenţă; zborurile medicale; zborurile în care se deplasează şefi de stat şi de guvern; zborurile pentru situaţii de urgenţă; asistenţa necesară şi asigurarea funcţionării neîntrerupte a frecvenţelor de alertă, instalaţiilor de serviciu şi prevenirii incidentelor de zbor.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.