Conform Ministerului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu a solicitat ministrului ungar de externe informații privind conținutul exact al măsurilor vizate, insistând asupra luării în considerare a impactului acestora asupra cetățenilor români care tranzitează Ungaria, precum și în privința cetățenilor români – lucrători transfrontalieri.

În cadrul discuției a fost obținută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetățenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetățenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate, a informat MAE român.

Astfel, potrivit oficialului ungar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleași condiții și se va face prin aceleași puncte de trecere ale frontierei și pe aceleași culoare rutiere stabilite, a mai informat MAE în comunicat.

Potrivit instituției conduse de Bogdan Aurescu, „regulile preconizat a fi schimbate se referă la intrarea în Ungaria ca destinație finală a călătoriei”.

MAE a informat că, în prezent, sunt aplicabile următoarele condiții de tranzit:

  • durata tranzitului să nu depășească 24 de ore
  • persoanele nu prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19
  • să se prezinte un document din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv cetățenii să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara de destinaţie
  • Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă

 
 

Urmărește-ne pe Google News