Europarlamentarul Daniel Buda, membru al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din cadrul Parlamentului European, a interpelat Comisia Europeană cu privire la neregulile existente pe piața românească.
“Potrivit raportului efectuat de către Institutul Naţional Britanic pentru Sănătate şi Excelenţă Clinică, se arată faptul că statul român plăteşte pentru unele medicamente compensate preţuri şi de cinci ori mai mari decât Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii. Neregulile şi ilegalităţile comise de către producătorii de medicamente nu au fost sancţionate nici până astăzi. Am solicitat aşadar Comisiei să îmi comunice dacă se are în vedere instituirea unui plafon pentru preţurile medicamentelor compensate la nivelul întregii Uniuni Europene, astfel încât cetăţenii români să nu mai fie puşi în situaţia de a-şi procura medicamente din alte ţări sau să plătească un preţ mult mai mare pentru acestea, în cazul în care aleg să le procure din România”, a explicat Daniel Buda.

 
 

Urmărește-ne pe Google News