Percheziţii acasă la prinţul Paul
“Pelerinajul” a continuat până spre seară când, pe lângă judecătorii Roxana Adam (soţia deputatului Ioan Adam), Lorand Andraş Ordog şi Gabriel Uţă, la audieri au ajuns şi prinţul Paul, şi soţia sa Lia, suspectaţi că ar fi dat mită pentru a li se aproba cererea de retrocedare a 30.000 de hectare de pădure în judeţul Suceava.
Înainte de a-i duce pe cei doi la Braşov, procurorii au percheziţionat locuinţa acestora din Capitală, în căutare de documente legate de retrocedările ilegale în opinia oamenilor legii.
Au primit mită flori şi beton
Forfotă a fost ieri şi în alte birouri teritoriale ale DNA. Anchetatorii anticorupţie au reţinut-o pe Carmen Sârboiu, procuror la Parchetul Orşova, pentru că ar fi luat mită materiale de construcţii – beton, pietriş, balast şi bolţari, dar şi 225 de răsaduri de flori ornamentale de grădină.
În acelaşi dosar a mai fost reţinut şi Ion Ianoşi, şeful Serviciului Fraude al Poliţiei Mehedinţi, acuzat că a primit mită două uşi de 355 de euro, un panou şi o şină metalică, dar şi muncitori pentru ridicarea unui garaj. (Cristina Ion)