Institutul de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”, înființat in 1952, a fost primul centru de acest gen din lume. Abia 15 ani mai târziu, rușii au pus și ei pe picioare o instituție similară, iar americanii abia după 25 de ani.
Persoane importante, de la regi până la vedete de cinema, au urmat cura „Ana Aslan”, una din cele mai apreciate terapii din lume împotriva îmbătrânirii. Dacă, pe vremuri, institutul era accesibil aproape în exclusivitate oamenilor „importanți”, aici sunt internați, astăzi, pacienți din toate clasele sociale. Luxul de altădată s-a estompat o data cu trecerea timpului, dar tratamentele sunt încă foarte apreciate.
Există zvonuri că însuși președintele Ion Iliescu s-ar fi tratat la „Ana Aslan”. Institutul impresionează prin dimensiunile uriașe și liniștea desăvârșită. Culoarele păr interminabile. Dincolo de camerele mobilate simplu, există și apartamente „de lux”, formate dintr-un living, dormitor, baie și bucătărie. Personalitățile care au trecut pe la „Ana Aslan” au fost internate într-un astfel de apartament.
Medicul Maria Georgescu, s-a angajat aici în 1980, iar la vârsta de 31 de ani, a făcut prima deplasare în străinătate cu profesoara Ana Aslan. Poveștirile sale din acele vremuri sunt de-a dreptul fascinante! Împreună au mers la curtea unui rege al Arabiei Saudite, care auzise de efectele miraculoase ale terapiei Aslan. Acestui rege i-au urmat mulți alți pacienți de același rang.
Au ajuns și la reședința președintelui Boliviei din acea perioadă, care o vedea pe profesoara Ana Aslan că pe o „sfântă”, dar și în casă celebrului actor Omar Sharif.
Ce fel de om era acesta? „îi plăcea mult sportul, caviarul și șampania. De asemenea, îi plăceau și femeile. Avea niște ochi pătrunzători, care parcă treceau prin ține”.
Actrița Claudia Cardinale s-a internat sub nume fals
Un alt pacient celebru, tratat la el în țara, e fostul președinte al republicii Chile, Augusto Pinochet, „un om extraordinar, care își iubea mult țara”.”Avea niște ochi de om bun, albaștri. Simțeai că te respectă și îți dădea încredere în ține”. Multe vedete s-au deplasat special în România pentru a urmă terapia Aslan. Unele au fost cazate la institut, altele la hoteluri.
Actrița Claudia Cardinale a venit aici prin anii ’84-’85 și a stat cam o săptămâna. Pentru a nu fi recunoscută, vedetă, însoțită de o prietenă, s-a prezentat sub un nume fals. Actriță Fanny Ardent a fost și ea aici pentru terapie. Cât timp a stat în România, a ocupat un apartament la Marriott. Comportamentul ei a lăsat o impresie plăcută în urmă să. Prietenoasă, nonconformista, inteligență, cu personalitate bine definită.
Designerul Jean Barthet nu e nici el străin de beneficiile curei Aslan, pentru care a venit în România înainte de ’89. A stat tot la hotel, nu a facut nazuri si nu a lipsit de la nici o programare pentru tratament. Avea insa si el un mic defect: era usor dezordonat. Celebrul creator a fascinat personalul de la „Aslan” datorita usurintei sale de a remarca imediat ce culoare ti se potrivea cel mai bine si ce gen de haina. În plus, era si un bun cunoscator al vinurilor.
De unii pacienti s-a ocupat exclusiv profesoara Ana Aslan – printre acestia Frank Sinatra, presedintele american Ronald Reagan, actritele Sophia Loren si Gina Lolobrigida.
Citește și: Foto | Aşa arată Claudia Cardinale, la 71 de ani