Stefan Mandel (1992)- a inventat o formulă ca să câştige
Având în vedere numărul mare de câştiguri pe care le-a obţinut, putem spune fără rezerve că românul Stefan Mandel, născut în 1943, a descoperit formula matematică a câştigului la Loto, reuşind să reducă numărul variantelor posibile de câştig de la 8 la 3 milioane. El a câştigat de 14 ori marile premii ale unor loterii din întreaga lume şi a fost proclamat de ziarele internaţionale cel mai celebru şi de succes jucător de loto. Prima oară a câştigat în 1964, în România, 78.783 de lei. Hăituit de securitatea comunistă, bărbatul a plecat din ţară şi ani la rând a tot câştigat la Loto, prin diverse ţări. Ultimul mare câştig, în valoare de 27 de milioane de dolari, datează din 1992 şi a fost obţinut în statul Virginia. Câştigul a declanşat şi aici un scandal de proporţii, autorităţile afirmând că întreaga operaţiune care a stat la baza obţinerii premiului a fost una profesionistă şi bine orchestrată.
Frane Selak (2003)- croatul supravieţuitor
Frane Selak, s-a născut în 1929, în Croaţia şi poate spune că e cel mai norocos om din lume. După ce a supravieţuit unui accident feroviar, unuia aviatic, şi altor cinci accidente rutiere, a câştigat 1.000.000 de dolari la loterie, în 2003. Iată prin ce a trecut „norocosul” :
– În ianuarie 1962, în timp ce Selak călătorea de la Sarajevo la Dubrovnic, trenul în care se afla a deraiat şi a plonjat într-un râu îngheţat. 17 pasageri au murit atunci. În timpul accidentului, Selak şi-a rupt mana şi a suferit câteva contuzii minore.
– Anul următor, în timpul unei călătorii cu avionul, uşa acestuia s-a desprins în zbor iar incidentul s-a soldat cu 19 morţi, dar croatul a scăpat şi de această dată.
– În 1966, el a plonjat cu autobuzul pe care îl conducea, într-un râu, dar a scăpat nevatamat. Alţi patru pasageri au decedat însă.
– În 1970, Selak a reuşit să iasă din maşină înainte ca aceasta să ia foc din cauza pompei de benzină defecte.
– Trei ani mai târziu o altă maşină în care se afla croatul a luat foc, dar el a scăpat tot neatins.
– În 1995 a fost lovit de un autobuz şi, desigur, nu a suferit răni majore…
– Un an mai târziu a sărit cu maşina într-o prăpastie pentru a evita un camion şi tot teafăr a scăpat.
Arnim Randass (2007)- nu i-a spus soţiei că a câştigat la Loto
În 2007, americanca Donna Campbell a început să-l suspecteze pe soţul ei, când acesta a decis să renunţe la conexiunea telefonică şi la televizor. Suspiciunile femeii s-au adâncit, atunci când a descoperit o scrisoare legată de achiziţionarea unei noi locuinţe. Aşa a aflat Donna secretul pe care i-l ascundea soţul ei, Arnim Randass: câştigul de 10,2 milioane de dolari pe care îl obţinuse la Loto. A căutat numele lui pe Google şi a găsit un comunicat de presă al unei loterii din Florida care anunţa cei 17 câştigători ai jocului. Iar numele soţului ei se afla pe listă! Partea acestuia era de 600 000 de dolari impozabili. Şi cum n-a vrut să împartă banii cu nimeni, Arnim a dispărut.
Derek Ladner (2007) – a câştigat cu două bilete identice
În 2007, britanicii Derek Ladner şi soţia lui, Dawn, au câştigat 479.142 de lire pe un bilet de loterie. S-au grăbit să-şi revendice premiul însă, o săptămană mai târziu, Ladner şi-a amintit că avea două bilete cu aceleaşi numere la acea extragere. S-a prezentat şi cu celălalt bilet şi şi-a dublat suma, pentru că s-a ales cu două din cele cinci părţi ale potului ( fuseseră 4 câştigători şi 5 bilete norocoase).
Carl Atwood (2004) – a murit la câteva ore după câştig
Carl Atwood din Elwood, SUA, în vârstă de 73 de ani, a decedat la câteva ore după ce a câştigat 73.000 de dolari la un joc televizat. Din păcate, aşa-zisul norocos nu a murit de bătrâneţe sau de vreun infarct provocat de emoţia câştigului, ci lovit de un camion.
William Post (1988) – s-a ales cu datorii de 1.000.000
Americanul William Post a câştigat 16, 2 milioane de dolari în 1988. Ulterior a fost dat în judecată de o fostă iubită care pretindea o parte din sumă. Ulterior, fratele lui a fost arestat pentru că angajase un asasin, pentru a-l ucide, în speranţa că după moartea lui William va moşteni o parte din bani. Mai mult, câştigătorul a cedat presiunilor unor rude şi a investit banii într-o afacere cu maşini şi într-un restaurant. La un an dupa acele investiţii înregistra datorii de un milion de dolari!
Mary Wollens (2006) – a visat numerele norocoase
Mulţi dintre cei care au câştigat la loto au cumpărat bilete după ce au visat cinci sau şase numere, iar Mary Wollens din Toronto, Canada este o astfel de norocoasă. Ea a visat un bilet de loterie cu şase numere şi un cec urias. A pus cele şase numere la loto, deşi le mai jucase în aceeaşi săptămână încă o dată, şi a câştigat două părţi din potul de 24 de milioane de dolari.
Timothy O`Brien (1995) – s-a împuşcat de oftică
În aprilie 1995, britanicul Timothy O`Brien s-a împuşcat în cap crezând că numerele pe care le juca de obicei la Loto au fost extrase chiar în săptămâna în care el nu luase bilet. Ghinionistul a murit închipuindu-şi că a ratat un pot de 3,2 milioane de lire. Nu era însă adevărat! Din cele şase numere pe care le juca în mod constant au ieşit câştigătoare doar patru, aşa că omul ar fi câştigat în acea săptămână de pauză, doar 47 de lire.