Ce legume plantezi în grădină, la început de primăvară
La începutul primăverii, când vremea se arată capricioasă, se înființează culturile rezistente la frig – varza timpurie, ceapa, usturoiul, țelina – dar și morcovii, sfecla, salata verde, spanacul, ridichile, pătrunjelul, păstârnacul, tarhonul, mazărea și fasolea pentru boabe. Cu toate că sunt iubitoare de căldură, vinetele și ardeii se plantează tot acum, semințele fiind ținute însă, mai întâi, în apă, la temperatura camerei, până când încep să încolțească.
Pentru o recoltă bogată, foarte importante sunt semințele pe care le alegi: acestea trebuie să provină de la furnizori autorizați de seminte legume, care au deja o tradiție pe piață și o ofertă cât mai variată.
Din a doua jumătate a lunii, poate fi cultivat cartoful, cu precizarea că momentul prielnic depinde în mare măsură de zona geografică: în sudul țării, unde este mai cald, cartofii pot fi plantați începând cu 15 martie, în timp ce în nord și în zonele de deal și munte, este mai bine să așteptăm până la începutul lunii aprilie. Și căpșunile pot fi plantate în luna martie, în anumite regiuni, unde temperaturile sunt mai ridicate.
Ce poți planta în seră, în luna martie
Vinetele pot fi plantate, mai întâi, în seră. De asemenea, conopida, ardeiul iute, busuiocul, rozmarinul, cimbrul, salvia, diferite soiuri de salată verde, castraveții și semințele pentru roșii.
Foarte importantă este păstrarea unei temperaturi constante în seră sau solariu, dar trebuie să știi că unele plante aromatice pot fi păstrate chiar și în casă, în ghivece ținute aproape de fereastră – este cazul busuiocului sau al rozmarinului.
Ce flori prind rădăcini în martie
Este momentul să plantezi, în seră, bulbii de primăvară: crinii, daliile, begoniile, calele, gladiolele, bujorii și tuberozele. Tot în sere, pot fi sădite acum petuniile, mușcatele, mixandrele sau planta Ageratum (pufuleți).
În grădină, în luna martie, te poți ocupa de plantarea albăstrelelor, macilor și a altor flori mai degrabă sălbatice. Trandafirii se plantează începând cu a doua jumătate a lunii martie, până la finalul lui aprilie. Dacă vrei să plantezi tuia, pentru a înconjura curtea cu gard viu, o poți face tot acum, dacă se anunță o lună nu prea rece sau în oricare altă perioadă, singura excepție fiind lunile în care există risc de îngheț. Oricare ar fi perioada aleasă, tuia are nevoie de multă apă, înainte să te asiguri că planta a prins rădăcini.
Dacă ești pasionat de flori și vrei să ai o grădină colorată sau un balcon plin de viață, plantează petunii, panseluțe sau, de ce nu, margarete ori crini imperiali!
Sursa foto: Pexels