Cercetătorii au descoperit diferenţe între bacteriile aflate în tractul intestinal al bebeluşilor născuţi prin cezariană şi cele aflate în tractul intestinal al bebeluşilor născuţi natural. Specialiştii cred că aceste diferenţe microbiene pot avea, de-a lungul întregii vieţi, consecinţe asupra sănătăţii copiilor.

Intestinul persoanelor adulte este populat de miliarde de bacterii „prietenoase” care ajută în procesul de digestie şi care ne protejează de patogeni, însă nou-născuţii nu au aceşti microbi. În mod normal, prima expunere a copilului la bacterii are loc atunci când acesta traversează canalul vaginal al mamei sale. Bebeluşul este acoperit cu bacterii, iar o parte din acestea sunt înghiţite. De asemenea, bebeluşul obţine alte bacterii de la mama sa în urma alăptării. Astfel, intestinul copilului începe să fie populat cu bacterii benefice care joacă un rol crucial în dezvoltarea sistemului imunitar. (citeşte şi articolul Microbiomul – fiinţele care trăiesc în noi, controlându-ne viaţa).

Un copil care se naşte prin cezariană pierde această „scufundare” iniţială în bacterii. Mai mult, femeile care nasc prin cezariană tind să amâne alăptarea, iar de obicei doctorii le prescriu antibiotice pentru a preveni infecţiile în zona inciziei.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Experţii bănuiesc de ceva timp că bebeluşii născuţi prin cezariană sunt colonizaţi de alte tipuri de bacterii decât ceilalţi nou-născuţi. Anumite tipuri de bacterii din microbiom, însă, sunt dificil de crescut într-un vas de cultură în laborator. Abia recent, în urma progresului realizat în domenii precum secvenţierea ADN-ului, ce permite identificare genetică rapidă a unei bacterii individuale, oamenii de ştiinţă pot să efectueze o investigaţie detaliată a microbilor care trăiesc în noi.

Pentru acest studiu, cercetătorii au examinat mostre de scaun de la 24 de bebeluşi sănătoşi, mostrele fiind colectate la vârsta de 4 luni, scrie descopera.ro.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI