Casele de marcat cu jurnal electronic pot realiza operatiuni precum:
- Stocarea datelor in format electronic
Odata ce vei incepe sa utilizezi o astfel de casa de marcat trebuie sa ai in vedere faptul ca toate datele cu privire la dispozitiv si la tranzactiile incheiate prin intermediul sau sunt stocate cu ajutorul unui card de memorie prevazut in interiorul aparatului. Cardul de memorie va pastra nu doar istoricul referitor la produsele si serviciile vandute, alaturi de contravaloarea sau cantitatea lor, de cota TVA aplicabila, dar va memora si datele referitoare la locatia in care functioneaza respectivul aparat.
- Transmit datele catre ANAF, in timp real
Casele de marcat cu jurnal electronic vor fi echipate cu un modul GPRS care vor putea transmite, in timp real, catre serverele ANAF, toate datele inregistrate.
- Functioneaza si fara conexiune la Internet
Noile case de marcat cu jurnal electronic ofera acelasi facilitati de functionare chiar daca nu sunt conectate la Internet pentru o perioada de timp. Astfel, la intreruperea conexiunii la reteaua de Internet ele continua sa functioneze normal, iar la reluarea acesteia, dispozitivele vor transmite in mod automat datele complete pentru absolut toate bonurile emise pe perioada deconectarii.
- Transmite automat rapoartele fiscale de la finalul zilei
Un alt detaliu foarte important de stiut despre casele de marcat cu jurnal electronic este ca acestea imagazineaza bonurile fiscale emise, la finalul zilei, transmitand in acelasi timp si raportul fiscal zilnic catre ANAF. Aceasta este una dintre caracteristicile care le diferentiaza de casele de marcat clasice, care retiparesc continutul bonurilor la sfarsitul zilei.
- Necesita un contract de service, post vanzare
Odata cu implementarea noilor modificari legislative, operatorii economici trebuie sa incheie un contract de service pentru dispozitivele de marcat cu jurnale electronice. In caz contrar, utilizatorul isi exprima tacit intentia de a nu utiliza casa de marcat.