Nu a trecut decât o săptămână de la incidentul prezentat în exclusivitate de Libertatea. Atunci, vă relatam faptul că Magdalena Șerban a atacat trei gardience care o escortau. Zilele au trecut și comportamentul celei care e acuzată de omor și tentativă de omor nu s-a schimbat.

Angajații pușcăriei s-au obișnuit cu înjurăturile criminalei

Sursele noastre spun că femeia nu scapă nici o ocazie pentru a-și face numărul. Fie că este vorba de angajate ssau de angajați, toți au parte de același tratament. Cuvinte tăioase, grele, ferecate parcă în trupu-i captiv de boală, îi ies din gură. Cei care, prin prisma meseriei, au de-a face cu individa s-au obișnuit deja și trec cu vederea ceea ce li se întâmplă. Știu, în sinea lor, că femeia are unele probleme de sănătate, probleme ce, cu siguranță, ar trebui tratate.

Expertiza medico-legală a fost finalizată, urmează să fie redactat raportul

Pe de altă parte, reporterii Libertatea au aflat că medicii legiști au finalizat expertiza în cazul criminalei de la metrou. Magdalenei Șerban i s-au făcut analize de sânge, radiografii, s-a stat de vorbă cu ea și a fost observată, pentru o perioadă de timp, în celulă. Toate aceste rezultate, de la toate aceste proceduri urmate de cadrele medicale vor contura un tablou al stării de sănătate și și unul psihologis și psihiatric, ce ar putea arăta dacă femeia suferă de vreo boală mintală. Raportul va fi gata la începutul anului viitor.

Două tinere aruncate în fața metroului. Una a scăpat, alta a murit

În urmă cu două săptămâni, Magdalena Șerban a împins două tinere pe șinele metroului de la Costin Georgian. Și Dristor 1. Dacă în primul caz, Anne Mary Costache, o fostă sportivă de performanță, a avut puterea să se răsucească și să evite o moarte ce o pândea la marginea peronului, în al doilea ca, Alina Ionela Ciucu nu a mai avut nici o șansă.

Urmărește-ne pe Google News