Specialiştii au analizat avantajele economico-sociale şi ecologice ale investiţiei, care susţin necesitatea lucrării, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trafic în Bucureşti, cu efect imediat în fluidizarea transportului de suprafaţă, creşterea siguranţei rutiere datorată deplasării cu metroul, reducerea cheltuielilor sociale, creşterea oportunităţilor economice, în zonele cu acces la metrou.
Din punctul de vedere al protejării mediului, se estimează o reducere semnificativă a nivelului de noxe, prin renunţarea unor bucureşteni la transportul cu automobilul personal, dar şi reducerea nivelului de poluare cu praf.
Lucrările nu pot fi efectuate fără exproprieri, care se vor face în baza Legii nr. 33/1994. Sunt vizate terenuri în suprafaţă de 7.603 mp (din care 1.614 mp sunt construcţii proprietate privată a persoanelor fizice). Sunt, de asemenea, ocupaţi 15.199 mp teren aparţinând domeniului public al statului sau local şi sunt propuse a fi desfiinţate 637 mp de construcţii din domeniul statului.
Directorul general Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat că este absolut necesar a se constitui un grup de lucru comun Municipalitate-Metrorex, care să coordoneze şi să integreze programul de lucrări care vizează linia de metrou cu lucrările demarate de PMB, respectiv pasajul internodal Răzoare şi parcarea subterană de la Universitate.