„Pentru realizarea acestui proiect de utilitate publică, am inițiat demersuri de asociere cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii şi cu Metrorex. Totodată, ieri, în şedinţa Consiliului Local Sector 2, proiectul a primit vot favorabil pentru solicitarea acordului Consiliului General al Municipiului București (CGMB) pentru a putea pune în practică ceea ce ne-am propus”, au transmis reprezentanții Primăriei Sectorului 2 într-un mesaj pe Facebook.
Acordul este necesar pentru formalizarea parteneriatului şi este o etapă esențială în implementarea acestui proiect, arată autoritățile.
De asemenea, susțin acestea, „colaborarea strânsă cu autoritățile și partenerii implicați ne va ajuta să transformăm Sectorul 2 într-un spațiu accesibil, modern și prietenos, atât pentru locuitorii săi, cât şi pentru cei care sunt în tranzit”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Libertateapentrufemei.ro
Gestul incredibil pe care l-au făcut la Înviere Călin Georgescu și George Simion. Mesajul e clar! Cum s-au îmbrăcat la biserică soțiile lor, Cristela și Ilinca
Adevarul.ro
Profeția despre moartea Papei Francisc care dă fiori lumii: „Distrugerea orașului Roma și Ziua Judecății”
Elle.ro
Alexandra Ungureanu, dezvăluiri rare despre partenerul ei de cuplu. Ce a mărturisit artista: „Nici măcar nu trăiește în țară”
Unica.ro
Wow, ce repede trec anii! Fiul cel mare al Nicoletei Luciu, Zsolt jr., a depășit-o în înălțime pe mama lui! Imagini rare cu Nicoleta Luciu și copiii ei! FOTO
Observatornews.ro
Papa Francisc a intrat în comă înainte să moară. Cauza morţii scrisă în certificatul de deces publicat de Vatican
HOROSCOP
Horoscop 22 aprilie 2025. Taurii sunt dispuși să facă mai multe concesii, inclusiv în probleme care i-au stresat zilele trecute