Cătălin Cherecheş, aflat în arest preventiv din luna aprilie a acestui an, va fi mutat în arest la domiciliu. „Admite cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de către inculpatul C. C. (…) cu măsura arestului la domiciliu prev.. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului C. C. de sub puterea MAP nr. 23/UP/27.04.2016, emis de către Tribunalul Cluj, dacă nu este arestat în altă cauză”, se arată în comunicatul remis presei de Curtea de Apel Cluj.
În perioada în care va fi arestat la domiciliu, Cherecheş nu are voie să părăsească locuinţa sa din Baia Mare.
Deşi vine acasă, Cherecheş trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Printre altele, el va trebui să se prezinte la poliţie sau judecătorie de câte ori este chemat şi să nu comunice cu martorii din dosarul în car este judecat. În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
La alegerile din 5 iunie Cherecheş, deşi aflat în detenţie la Gherla, a fost votat de mai bine de 70% dintre băimărenii care au trecut pe la urne, astfel că a mai câştigat un mandat. Pe 18 iulie, el a fost eliberat din Penitenciarul Gherla, pentru a putea depune jurământul în faţa primăriei din Baia Mare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_dc1c0c74488a5ca225d2d63caa09b1a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_52a4591e6662fc056b78301ab129f1d2.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f308b0454af8f9cf34987666b4c3134a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9eca5b9e35a1d2113f5a8a7121a4c7d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_1501efe66cb76adeecfe195301d64a65.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e06bb134b3e3b3e55fd9377fb396bb82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_1478dd318f63e31ff82a570999b58049.jpg)