În timpul audierilor de marți, Bogdan Buzăianu a detaliat împrejurările în care a acceptat să sponsorizeze PDL, partid aflat în 2011 la guvernare, cu suma de 2,5 milioane de dolari şi a preluat o creanţă de 900.000 euro de la publicaţiile Evenimentul zilei şi Capital, informează Agerpres.

Considerat unul dintre „băieţii deştepţi din Energie”, Buzăianu nu a fost prezent fizic în instanță, audierea sa făcându-se în regim de videoconferință. El le-a spus magistraților că se află în Elveţia şi nu mai vrea să se întoarcă în ţară, pentru că în România a fost supus unui „linşaj şi şantaj mediatic”.

„Din 2006, Energy Holding a fost în atacul permanent din partea PDL, domnul Băsescu, domnul Boc. Pe parcursul anilor, în afară de domnul Băsescu, cea mai virală a fost doamna Udrea. Băsescu a scos sintagma „băieţii deştepţi din energie”, preluată apoi de ceilalţi. Ideea era să găsesc un partener foarte mare, astfel încât să nu mai pot să fiu atacat de Putere. E vorba de un partener economic. Am găsit un partener: Fondul suveran de investiţii din Qatar. Din 2009, ne-a propus o colaborare în sensul de a intra în acţionariatul Energy Holding şi de a investi 5 miliarde de dolari în România. În acest context, în 2010, domnul Radu Budeanu m-a vizitat şi mi-a spus că a identificat o soluţie pentru a nu mai fi atacat de factorul politic”, a spus omul de afaceri în fața magistraților.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Întrebat de judecători la ce se refereau atacurile, în afară de campaniile mediatice, acesta a răspuns:

„Astăzi, toţi avem probleme cu creşterea preţului la energie. Atunci, eram vinovatul de serviciu. Partidul de guvernământ lovea permanent în „băieţii deştepţi din Energie”, pe motiv că ei cumpărau ieftin de la Hidroelectrica şi vindeau scump. Atacurile vizau riscul de denunţare unilaterală a contractelor de vânzare energie dintre Hidroelectrica şi Energy Holding. Contractele fuseseră prelungite în anul 2009, cu majorare de preţ”.

Radu Budeanu mi-a prezentat ca soluţie o discuţie cu PDL şi doamna Udrea, că vom fi ajutaţi, în eventualitatea unei sponsorizări. Bănuiesc că Radu Budeanu a avut o discuţie la rândul lui, dar nu ştiu. Nu poţi să vii, logic, cu o propunere dacă nu ai undeva uşa deschisă.

Buzăianu, în timpul audierilor ca martor în dosarul Hidroelectrica:

Omul de afaceri a explicat în fața judecătorilor că prin sponsorizarea PDL, la momentul incipient al discuţiei „se urmărea să identificăm suma”.

Întrebat de magistrat ce dorea el din acestă „sponsorizare”, Buzăianu a răspuns: „Să nu mai existe niciun atac media din partea doamnei Udrea, a PDL, inclusiv a domnului Băsescu, la adresa Energy Holding. Legal şi financiar compania nu avea nicio problemă, stătea foarte bine. Singura problemă era imaginea”.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Buzăianu a mai declarat că după o perioadă de timp, Budeanu a venit la el şi i-a zis că s-a întâlnit cu Elena Udrea, „că în principiu Udrea este de acord să se înceteze atacurile media”.

Domnul Budeanu a spus că pentru această sumă trebuie să fie 5 milioane de euro. Personal nu m-am întâlnit cu doamna Udrea, nu o cunosc. Declaraţia mea se bazează pe spusele domnului Radu Budeanu, în diferite momente. I-am spus că suma e mult prea mare. Eu am acceptat 2,5 milioane plus creanţa pe care o deţinea la Capital şi Evenimentul zilei, care avea o valoare de 900.000 euro.

Bogdan Buzăianu, declarație în fața magistraților de la Curtea de Apel București:

„Banii au fost acordaţi în noiembrie 2011. Ţineam legătură permanent cu Radu Budeanu pe subiect. El zicea că legătura lui este directă cu doamna Udrea. Îmi spunea mereu: „stai liniştit, că atâta timp cât ei au Guvernul, nu se va întâmpla nimic'”, a mai spus Buzăianu.

Buzăianu le-a spus magistraților că se aștepta „la alte atacuri”, iar „denunţarea unilaterală a contractului cu Hidroelectrica era o himeră”.

„În mintea mea era foarte clar că aceşti bani se vor duce la doamna Udrea, din spusele domnului Budeanu. Ceea ce am aflat ulterior este că, în momentul în care Budeanu a dus banii, acesta i-a dus banii doamnei Topoliceanu (prietenă cu Udrea la acea vreme şi şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, n.r.) în Modrogan. Deci, îmi spune că dă banii doamnei Udrea. Pentru mine doamna Udrea reprezenta PDL. Şi îi zic: „Cum i-ai dat?’”A spus: „Păi, i-am dus lui Topoliceanu în Modrogan”. Şi zic: „Cine e asta?”. Mi-a spus: „Mâna ei dreaptă!”, a mai spus omul de afaceri.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Omul de afaceri a mai spus că nici acum nu știe dacă banii au ajuns la Elena Udrea sau la partid.

„I-am spus lui Budeanu: ‘Du-te la sediu la doamna Lavinia, să rezolve problema’. Imediat cum a dat banii, a sunat şi a spus că a rezolvat-o. L-am sunat şi pe Budeanu, să verific. Acesta mi-a spus că ‘se duce să ducă mortul’, adică pachetul. Eu nu aveam cum să fac şi alte verificări, să văd dacă a dat banii mai departe, eram la mâna lui”, a mai precizat acesta.

Dosarul Hidroelectrica

Elena Udrea este acuzată de DNA că a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

Judecătorii au spus că Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, a precizat că în acea geantă se aflau 3,8 milioane de dolari, asta deși omul de afaceri a spus că a dat suma de 2,5 milioane de dolari.

„Ştiu eu ce confuzie a făcut ea cu genţile? Eu nu aveam cum să-i dau mai mult decât aveam lui Radu Budeanu. Dar dacă facem calculul, creanţa plus cele 2,5 milioane dolari, rezultă cam suma respectivă”, a mai precizat omul de afaceri.

„Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii”, susţin procurorii.

Potrivit anchetatorilor, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea societăţii cu activitate media, Udrea a preluat-o de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.

Budeanu a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției

În acest dosar, patronul publicațiilor Cancan și Gândul, Radu Budeanu, a încheiat în vara anului trecut un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, acord admis de Tribunalul București. În urma acestuia, Budeanu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, preciza DNA, citat de Hotnews.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI