Anchetele în privința morții lui Mike Lynch, în vârstă de 59 de ani, a fiicei sale, Hannah, de 18 ani, precum și a lui Jonathan Bloomer, în vârstă de 70 de ani și a soției sale, Judy, în vârstă de 71 de ani, s-au deschis la Tribunalul Ipswich. Cauza morții soților Bloomer se află, de asemenea, în curs de investigare. 

Potrivit ofițerului de poliție judiciară Nigel Parsley, cele patru anchete vor fi amânate până pe data de 15 aprilie 2025. Detectivul Mike Brown, din cadrul Poliției Suffolk, a informat instanța în acest caz. 

Vineri dimineață, în timpul audierii, el a spus că în acest caz, cauza provizorie a decesului Hannei este „în curs de investigare”, în urma unei autopsii, care a fost efectuată pe 7 septembrie.  

Pe data de 6 septembrie s-a efectuat autopsia lui Mike Lynch. Cauza morții sale a fost stabilită ca înec.  

Autopsii au fost făcute și în cazul soților Bloomer. Cauza morții acestora este încă „în curs de investigare”, a precizat ancheta. 

Detectivul Mike Brown a spus că ora decesului pentru toți patru a fost înregistrată că fiind 5:00, în aceeași zi. 

Nigel Parsley l-a întrebat pe acesta dacă o cauză provizorie de deces „în curs de investigare” este obișnuită în această etapă. 

„Nu ar fi neobișnuit ca un astfel de verdict să fie dat, în acest moment, în ceea ce privește opinia patologului”, a spus ofițerul de poliție judiciară instanței.  

Soții Bloomer erau din Knockholt, Kent și veneau în mod regulat la biserica St Katharine din sat. 

Cincisprezece persoane au scăpat cu ajutorul unei bărci de salvare

Pe iaht se aflau 10 pasageri și 12 membri ai echipajului, atunci când acesta s-a scufundat. 

Cincisprezece persoane au reușit să scape cu ajutorul unei bărci de salvare, inclusiv un copil de un an. Soția lui Mike Lynch, Angela Bacares, a reușit și ea să se salveze. 

Cadavrele celor decedați au fost recuperate în urma unei căutări efectuate de scafandri timp de mai multe zile. Trupul fiicei lui Mike Lynch a fost ultimul care a fost recuperat. 

Autoritățile italiene vor fi principalii investigatori în cazul acesta

În urma scufundării iahtului, avocatul de la Clifford Chance, Chris Morvillo, și soția sa, Neda Morvillo, au murit. Și bucătarul iahtului, Recaldo Thomas, a murit. Potrivit lui Mike Brown, autoritățile italiene vor fi principalii investigatori în cazul acesta, iar Poliția Suffolk va aștepta informații de la ele.  

El a adăugat că iahtul „s-a scufundat rapid” din „motive încă neclare”. 

Urmărește-ne pe Google News