Devenit un personaj monden datorită relaţiei cu Simona- Sensual, dar şi a “febrei” cu care se agaţă doamnele şi domnişoarele de el prin cluburi, Maharu ne-a mărturisit că vrea să se opereze. El urmează să-şi scoată două din cele patru bile din material plastic pe care şi le-a implantat în propriul organ genital şi pe care dă vina atunci când are probleme de natură amoroasă.

“Le am de circa 15 ani. Nu mi-e ruşine cu asta, aş putea să afirm că mi-au fost o carte de vizită bună. Săptămâna viitoare mă duc să scap de două dintre bile. De ce? Aşa, să zicem că, cu cât trec anii, devin mai sensibil”, afirmă mai în glumă, mai în serios, Maharu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News