Solidaritate la Iasi, Bucuresti si Constanta
Vineri seara, tarziu, intr-o incercare de a linisti oarecum familiile ostaticilor stranse in fata Palatului Cotroceni, presedintele Basescu le-a vorbit despre negocieri si a recunoscut ca jurnalistii nu mai sunt la gruparea care i-a rapit, fiind, probabil, vanduti.
Sambata si duminica, in Piata Universitatii, au continuat demonstratiile de solidaritate cu ziaristii rapiti. Parerile celor stransi in Piata, „la fantani”, erau impartite. Unii il considerau vinovat pe Basescu, pentru ca, intr-o luna, nu a facut nimic concret pentru eliberarea jurnalistilor. Altii vorbeau de o filiera araba cu radacini in Romania, care a pus la cale totul.
Asemenea manifestari de solidaritate cu cei trei jurnalisti tinuti ostatici in Irak au avut loc si la Sibiu, Constanta si Iasi. Ca si la Bucuresti, participantii au intocmit liste de sprijin si au cerut presedintelui sa faca tot posibilul sa ii aduca acasa vii pe cei trei romani.
Familiile ziaristilor, in legatura directa cu Presedintia
In cele 48 de ore scurse de la difuzarea ultimatumului dat de teroristi, mama si tatal lui Marie-Jeanne Ion, sora lui Ovidiu Ohanesian si mama lui Sorin Miscoci au fost, in doua randuri, primiti la Presedintie. Consilierul prezidential Claudiu Saftoiu i-a asigurat ca celula de criza din care face si el parte „nu sta cu mainile in san” si le-a cerut sa aiba incredere in actiunile intreprinse de la Cotroceni. Senatorul PSD de Buzau, Vasile Ion, tatal Marie Jeannei, a spus ca nu va parasi Bucurestiul pana cand nu va sti ceva sigur despre fiica lui, tinuta ostatica alaturi de ceilalti doi jurnalisti. Mama lui Miscoci l-a implorat printre lacrimi pe Traian Basescu sa ii aduca baiatul acasa chiar daca pretul ar fi retragerea trupelor romanesti din Irak.
Ieri, Presedintia a anuntat ca pana la solutionarea crizei familiile celor trei jurnalisti vor fi primite zi de zi la Cotroceni pentru a fi tinute la curent, clipa de clipa, cu stadiul negocierilor. Cu toate acestea, rudele celor rapiti sustin ca habar nu au ce se mai intampla pentru ca nimeni nu le spune absolut nimic concret.
![Mircea Cărtărescu nu a fost primit în Academia Română pentru un singur vot. Ana Blandiana, revoltată: „Încă o pată pe obrazul Academiei”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_7410278d98589d4bc2f0db7d7f416d18.jpg)
Dan Voiculescu se ofera la schimb
Liderul PUR, Dan Voiculescu, i-a cerut ieri presedintelui Basescu sa ia in calcul la negocieri si o varianta surprinzatoare. „Ma pun gaj in schimbul eliberarii celor trei tineri jurnalisti. Da, ma refer aici la persoana mea fizica, la viata mea”, a anuntat Dan Voiculescu. Altfel, intr-un sondaj de opinie, realizat la cererea postului tv Antena 1 de catre CURS, 70% dintre romani s-au declarat pentru retragerea trupelor din Irak, daca aceasta ar ajuta la eliberarea jurnalistilor rapiti.
Dupa ce ieri dimineata matusa lui Ovidiu Ohanesian s-a rugat la Patriarhie pentru ca Dumnezeu sa faca o minune, iar cei trei ziaristi sa se intoarca teferi acasa, femeia a luat parte la marsul tacerii din Piata Universitatii, neputand sa-si ascunda lacrimile de tristete
Arabii au protestat la Bucuresti
Comunitatea araba din Romania a reactionat imediat dupa difuzarea pe toate canalele de televiziune a imaginilor socante cu cei trei jurnalisti romani. Cu neveste si copii, arabii s-au alaturat ziaristilor romani care, de doua zile, s-au strans in Piata Universitatii. Pe pancartele scrise in limba araba se puteau citi mesaje care cereau eliberarea ostaticilor. Prin intermediul postului qatariot Al Jazeera, Liga Culturala Islamica din Romania a lansat si un mesaj catre rapitori carora le-a cerut sa fie induratori cu ziaristii.
![„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ff5a27ac3e35c77cbb425e155ee0e949.jpg)
![Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_9591454a7e454fd1f354e9088f20b3de.png)
![Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0d8942b8ff7f52207d27b16f00f5a281.jpg)
![Cine dă ora exactă în politica românească: „Acum chiar putem vorbi de o mare resetare”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ad96cc214512912f5e5850dca7300082.png)
![Alexia Eram, confesiuni despre planurile ei de viitor. Ce și-a propus creatoarea de conținut: "Întotdeauna am vrut să fac ceva creativ"](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6e528199a27a86866865c36a195f577c.jpg)
![Delia a împlinit 43 de ani și a dat cea mai tare petrecere! Artista a organizat un concert aniversar, la care au participat o mulțime de vedete. Imaginile spun tot! Woow, ce s-a întâmplat pe scenă / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_6dcf0d14bc7ae9146711ded66bc2ca52.jpg)
![Mihai și Andrei, doi tineri din echipa de bob a României, alături de antrenorul lor, eroi pentru o femeie din Germania: "Au fost îngerii mei"](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f975bca7134a850b69094807fdf5d177.jpg)
![Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_9b3bd6bf5ce27b9dd4cbd5e152a7ffe3.jpg)