În plus, dacă rezultatul probelor de sânge și urină de la IML va veni după 72 de ore și va fi pozitiv, atunci șoferul respectiv va avea dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise.

„Respectăm punctul de vedere al tuturor cetățenilor. Tocmai de aceea, în ședința de la sediul Guvernului de astăzi, de la 14.30, condusă de premierul României, unde au fost prezenți cei doi vicepremieri și ministrul sănătății, domnul premier ne-a solicitat un mecanism, o soluție, astfel încât, în 72 de ore de la momentul recoltării probelor biologice sau testului inițial în stradă care a ieșit pozitiv și ulterior s-a procedat la recoltarea probelor biologice, să avem un răspuns”, a spus Bogdan Despescu la Digi24.

El a precizat că Ministerul de Interne va analiza variantele și va vedea sub ce formă de act normativ poate fi reglementat acest mecanism, totul urmând să fie rezolvat până la ședința de Guvern de joi, 11 iulie și a explicat concret ce se întâmplă.

„Conducătorul auto este oprit în stradă. Este supus testului drogurilor cu aparatul Dräger 5000 al Poliției Române. Dacă a ieșit pozitiv, este condus la o unitate medicală autorizată. Sau, dacă refuză în stradă, este condus de asemenea, tot de echipajul de poliție, la aceleași unități medicale, unde se procedează la recoltarea probelor biologice. Din acel moment, în 72 de ore, conducătorul auto respectiv trebuie să aibă un răspuns de la autoritățile statului român”, a afirmat Despescu.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
MAI, despre OUG antidrog: Marcel Ciolacu a cerut ca șoferii să primească înapoi permisul, dacă analizele nu sunt gata în 72 de ore
Bogdan Despescu. Foto: Hepta

Secretarul de STAT din MAI a precizat că și dacă șoferul a ieșit la aparat pozitiv, și dacă refuză testarea, i se retrage permisul auto pe o perioadă temporară, până la obținerea rezultatului, dar fără dosar penal.

„72 de ore sau mai puțin, depinde când vine răspunsul. Dacă rezultatul nu vine în 72 de ore, astăzi, la sediul Guvernului, domnul premier a solicitat act normativ, vedem sub ce formă, ca după 72 de ore să i se restituie permisul de conducere, procedura merge mai departe. Dacă rezultatul la probele biologice, care vin după 72 de ore, va fi pozitiv, se întocmește dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise”, a explicat Despescu.

Oficialul din MAI a adăugat că reprezentanții INML și ai Ministerului Sănătății au susținut că procedura de analiză în laborator durează, la nivel național, de la 2 la 7 zile, iar la București, în această vară, se va ajunge la același termen.

Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School
Recomandări
Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School

Cât privește impactul Nurofenului, substanță care poate genera rezultate fals pozitive la drugtest, Despescu a spus că „nu sunt de specialitate medic, dar studiez, întreb specialiștii” și că nu MAI trebuie să răspundă, pentru că „avem o reglementare, care stabilește clar cine este responsabil”.

Executivul a modificat recent Codul Rutier prin OUG 84 care prevede că șoferii care nu acceptă să sufle în drugtest sunt lăsați fără permisul auto până vin rezultatele de la IML, lucru care se întâmplă cu întârziere. Totodată, exista posibilitatea ca testele făcute pe loc cu drugtestul să dea rezultate fals pozitive dacă șoferii iau medicamente pentru răceală precum Nurofen sau Paracetamol Sinus. Aceste lucruri au generat nemulțumiri și au fost criticate de șoferi, de societatea civilă și de medicii legiști.

MAI a vrut laboratoare de teste antidrog și la Poliție, nu doar la IML

Pe 6 iulie, Poliţia Română a transmis că durata prea mare a analizării probelor biologice la IML a determinat MAI să introducă posibilitatea să aibă laboratoare proprii pentru analize și pentru a emite cât mai repede un rezultat.

„Deși până în prezent, în legislația anterioară, nu era atributul Poliției Române, acum, în noua legislație, există această posibilitate și cu siguranță timpul de primire a rezultatelor va fi mult mai rapid”, a precizat IGPR.

Ultimele zile ale Salinei Praid. „Cât o nucă era gaura din perete, apoi s-a tot mărit”. Cât de fezabilă este soluția evacuării apei | Reportaj
Recomandări
Ultimele zile ale Salinei Praid. „Cât o nucă era gaura din perete, apoi s-a tot mărit”. Cât de fezabilă este soluția evacuării apei | Reportaj

Totul a venit în contextul modificării Codului Rutier, care prevede acum amenzi pe baza înregistrărilor video ale polițiștilor și șoferilor și noi prevederi privind testarea pentru consum de alcool.

Legiștii au respins varianta propusă de MAI și adoptată de Guvern, anume ca analizele toxicologice să se facă și în laboratoarele MAI, nu doar la IML, ca până acum.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (6)

Trandafir 09.07.2024, 13:06

***. Actualii conducatori politici trebuie sanctionati prin vot la alegeri.

nici_nici 09.07.2024, 02:52

Zi Ciolacu si ***. Atat l-a dus capul. Daca iti ia permisul la Oradea (vineri seara) dureaza macar 168 ore sa ajunga acasa la politia Tulcea (de exemplu). Du-te si ia-l dupa 72 ore. Toti bugetarii (politisti, vamesi etc) aflati pe traseul drogurilor sunt mari spagari si romanul acela mic, mic care nu are nicio vina trebuie sa plateasca. Ciolacule, din nou, ai dat-o de gard !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Philip76 08.07.2024, 21:54

Ce analiză îmi faci in 72 de ore ?!??în raport cu tehnologia pe care Romania o deține?!? Unde nu ai investit absolut nimic !?! Domnule Ciolacu? Tu în 72 de ore nu ești în stare să o recunoști pe ***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.