Familia este somată să plătească şi dobândă, iar suma trebuie să fie „actualizată cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii respective”, se arată în notificarea trimisă de Direcţia Asigurare Logistică Integrată (DALI) din MAI. Somaţia a fost trimisă tuturor celor trei membri ai familiei: mamei şi celor doi copii care suferă de handicap sever. 

În total, reparaţia maşinii se ridică la suma de 29.600 de lei, potrivit facturii emise de service-ul auto la exact o lună de la accident. Sumă pe care Elena Brănoiu şi copiii săi, în calitate de moştenitori legali al lui Florin Brănoiu, sunt obligaţi să o plătească.

Alături de familia Brănoiu este Adrian Skraba, coordonatorul Asociaţiei Sfânta Ana

„În urma accidentului de circulaţie, autoturismul aparţinând MAI – DALI a suferit următoarele avarii: bară faţă, far stânga, aripă stânga faţă, parbriz, oglindă stânga şi uşă stânga faţă”, mai scrie în notificarea primită de familia Brănoiu.

Notificarea primită de familia Brănoiu

„Pentru ei e o simplă procedură, dar pentru mine e ca o crimă. Perioada aceasta este un al doilea doliu. Mi-a ajutat Dumnezeu să nu fac infarct atunci când am văzut toate cele trei plicuri. Eu nu am maşină şi nici permis de conducere, aşa că nu ştiu ce presupune o reparaţie. Înţeleg, atât costă, dar noi pur şi simplu nu avem cum să plătim aceşti bani”, spune Elena Brănoiu. 

Singurul lucru la care mă pricep este să am grijă de copiii mei. Sunt mama a doi copii cu handicap sever.

Elena Brănoiu:

De ce trebuie familia să plătească

„Prin încălcarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice de către defunctul Brănoiu Florin, acesta poartă întreaga răspundere a producerii accidentului rutier şi avarierea autoturismului Audi A6, pentru a cărui reparaţie Direcţia Asigurare Logistică Integrată a achitat suma totală de 29.600,13 lei, creând astfel un prejudiciu important în patrimoniul instituţiei noastre”, arată avocatul ministerului în notificarea trimisă familiei Brănoiu. 

În concluzie, spune avocatul, pentru că „defunctul Brănoiu Florin” a încălcat prevederile legale și a adus prejudicii instituţiei noastre, instituția este îndreptățită să solicite „plata sumelor reprezentând prejudiciul cauzat prin avarierea autovehiculului aparţinând instituţiei noastre, respectiv contravaloarea reparaţiei autoturismului, de la moştenitorii acestuia.”

Notificarea trimisă de Direcţia Asigurare Logistică Integrată din MAI familiei Brănoiu

Elena Brănoiu este mama a doi copii care au grave probleme psihice. Andrei are 27 de ani, iar Maria are 18. Femeia îşi creşte copiii dintr-un salariu de însoţitor, la care mai adaugă pensia de urmaş şi pensia de invaliditate a celor doi, în total în jur de 4.500 de lei. „Nu vreau ca cei doi copii ai mei să se transforme într-un caz social, nu vreau să credeţi că cerşesc bani. Nu, eu cerşesc dreptatea”. 

Elena Brănoiu și fiica ei, Maria

Familia este ajutată acum de Asociaţia Sfânta Ana, unde Andrei şi Maria au activităţi zilnice special pentru ei: colorează, desenează, se joacă cu litere, fac puzzle-uri şi calcule. 

„Aici mi-am găsit a doua casă”, spune Elena Brănoiu. „Nu vreau decât să trăiesc liniştită şi să am în continuare grijă de ei”. Totuşi, suma de 29.600 de lei este prea mare chiar şi pentru o asociaţie de binefacere independentă, care se susţine singură din donaţii.

Ce s-a întâmplat în dimineaţa accidentului

Florin Brănoiu avea 49 de ani şi era muncitor la o fabrică de mobilă din localitatea Măgurele. Se ducea la lucru în dimineaţa zilei de 7 februarie 2017, când a fost lovit din plin de o maşină de poliţie. A murit pe loc. „Erau mormane de zăpadă peste tot. A traversat neregulamentar prin singurul loc prin care putea s-o facă”, spune văduva sa. 

Florin Brănoiu și fiul său, Andrei, înainte de accident

„A fost vinovat pentru că a traversat neregulamentar”, a acceptat femeia. Chiar dacă, spune Elena Brănoiu, munţii de zăpadă formaţi după curăţarea străzii nu-i dădeau soţului său nicio altă variantă de ajunge pe partea cealaltă a străzii. Florin Brănoiu a traversat pe acolo împreună cu alţi trei colegi. Numai el a fost lovit de maşină. 

„A fost vinovat, a plătit cu viaţa, copiii au plătit cu lacrimi, e greu să-i fac să înţeleagă că moartea e ireversibilă, am plătit şi noi, pentru că am rămas fără cel mai de preţ ajutor. Am mers mai departe, am găsit puterea asta, au reuşit, dar situaţia de-acum nu mai pot s-o înțeleg”, spune Elena Brănoiu.

Fiul cel mare, Andrei-Cristian Brănoiu, a avut tentative de suicid după moartea tatălui său. Acum, mama sa se teme ca şocul să nu-l afecteze din nou.

Familia Brănoiu, înainte de tragicul accident. După moartea tatălui, mama spune că cei doi copii nu mai pot dormi fără să aşeze sub pernă pozele.

„Inculpatul avea posibilitatea de a observa pietonul”

Elena Brănoiu n-a mai avut puterea să meargă în instanţă, la fiecare termen în care s-a judecat dosarul soţului său. Atât a reuşit, să facă apel la decizia potrivit căreia Florin Brănoiu e singurul vinovat pentru producerea accidentului. Apelul a fost însă respins de Judecătoria Cornetu. Hotărârea este definitivă. 

Expertizele făcute pentru proces aduc însă mai multe detalii despre accidentul al cărei victimă a fost Florin Brănoiu. „Viteza de impact a autoturismului marca Audi A6 a fost de circa 65 km/h”, arată raportul de expertiză criminalistică efectuat de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice. Experţii au constatat şi absenţa oricăror urme de frânare.

În plus, raportul de expertiză tehnică arată că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua manevre în condiţii de siguranţă. „S-a apreciat că inculpatul avea posibilitatea de a observa pietonul angajat în traversare prin spatele autobuzului, deoarece din momentul apariţiei stării de pericol şi până în momentul impactului, pietonul a parcurs o distanţă de aproximativ 5 metri, iar autoturismul o distanţă de circa 40 de metri”, potrivit raportului de expertiză tehnică.

Urmărește-ne pe Google News