Vela a precizat că a dispus o anchetă miercuri după vizionarea imaginilor în media şi totodată a ordonat o anchetă şi la nivelul Direcţiei Medicale, pentru a verifica dacă medicul şi-a făcut datoria.

„Prin acest ordin, pe care îl voi semna peste 10 zile, voi regla definitiv această situaţie. Au mai fost cazuri şi înainte, cum ar fi doamna Monica Ridzi, la fel bolnavă, a fost dusă în cătuşe, n-avea nicio intenţie de evadare, cu siguranţă, la fel ca doamna Pintea. Şi atunci, medicul să fie autoritatea din zona de competenţă care decide modul de transport”, a răspuns Marcel Vela unei întrebări a senatorului Şerban Nicolae, care a vorbit despre faptul că fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea a fost transportată cu cătuşe la spital.

„De azi dimineaţă am primit şi un răspuns administrativ, pe varianta anchetei disciplinare sau eventual penale, evident că vom lua şi măsuri în cazul în care cineva a greşit, chiar şi sesizarea procurorului, dar pe partea administrativă. Am aici Ordinul nr. 14 din 9 februarie 2018, care clarifică foarte exact cazurile în care nu se pun cătuşe. Sunt şase cazuri – femeia gravidă, persoana de peste 65 de ani, persoana cu handicap locomotor, minorul în vârstă sub 16 ani, persoana ale cărui afecţiuni medicale impun utilizarea tărgii sau căruciorului pentru deplasare, precum şi în situaţii reprezentate de afecţiuni ale membrelor superioare din zona supusă încătuşării, la indicaţia medicului”, a spus Marcel Vela.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

El a anunţat că a pus în pus în dezbatere publică, începând de joi dimineaţă, pentru 10 zile, un ordin de ministru care să modifice ordinul anterior.

„În 15 martie anunţ că voi semna un ordin care completează acest ordin, astfel încât modificarea să fie „personalul medico-sanitar care asigură asistenţă medicală la nivelul centrului de detenţie are obligaţia de a comunica personalului care asigură escortarea şi însoţirea persoanei private de libertate informaţii privind necesitatea utilizării tărgii sau căruciorului pentru deplasare ca urmare a existenţei unei afecţiuni medicale ori cu privire la existenţa unor afecţiuni, precum şi pentru a stabili mijloacele adecvate ce vor fi utilizate pentru transportul acesteia”, a precizat Vela.

Care sunte cele două modificări legislative

  • „(7) În scopul aplicării prevederilor alin. (6), personalul medico-sanitar care asigură asistenţa medicală la nivelul centrului are obligația de comunica, în scris, personalului care asigură escortarea și însoțirea persoanei private de libertate informații privind necesitatea utilizării tărgii sau căruciorului pentru deplasare ca urmare a existenței unei afecțiuni medicale, ori cu privire la existența unei afecţiuni ale membrelor superioare din zona supusă încătuşării, precum și de a stabili mijloacele adecvate situației medicale ce vor fi utilizate pentru transportul acesteia.
  • (8) Personalul care asigură escortarea și însoțirea persoanei private de libertate are obligația de a respecta recomandările personalului medical, indiferent de rețeaua medicală din care face parte, referitoare la transportul acesteia.”
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

DNA a reacționat după ce Sorina Pintea a fost dusă în cătușe, marți seară, la spital după ce a acuzat că se simte rău în Arestul Capitalei.

Renate Weber, Avocatul Poporului, a anunţat, miercuri, că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în cazul Sorinei Pintea, fost ministru al Sănătăţii.

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, miercuri, că a dispus şefului Poliţiei Române să facă o verificare privind modul în care s-a acţionat în cazul fostului ministru al Sănătăţii Sorina Pintea.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Palatul superb din România care a fost reabilitat după ani de zile. Transformarea e radicală, arată la fel de bine ca atunci când a fost construit
FANATIK.RO
Palatul superb din România care a fost reabilitat după ani de zile. Transformarea e radicală, arată la fel de bine ca atunci când a fost construit
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI