Potrivit sursei citate, deșeurile constau în textile, aluminiu, polistiren, sticlă, cauciuc și plastic și urmau să fie importate în România, fără respectarea prevederilor legale.

La vama Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, au fost descoperite patru autocamioane în care se afla cantitatea de 62.420 de kilograme de deșeuri din aluminiu sau polistiren. Deșeurile au fost încărcate din Bulgaria și Grecia și aveau ca destinație societăți comerciale din București.

Tot luni, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași și reprezentanţii Gărzii de Mediu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra a două ansambluri rutiere, în care, conform documentelor de însoțire a mărfii, erau deșeuri din sticlă precum și din plastic, în cantitate totală de 27.800 de kilograme.

În ambele cazuri, şoferii nu deţineau documentaţia legală pentru efectuarea importului.

De asemenea, la punctul de frontieră Borș au fost oprite trei ansambluri rutiere încărcate cu 54.619 kilograme de deşeuri. Unul dintre acestea transporta haine second-hand care erau, de fapt, deşeuri, iar celelalte două conţineau deșeuri de sticlă, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru astfel de importuri.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

La Nădlac II, oamenii legii au descoperit un automarfar încărcat cu îmbrăcăminte și textile cu grad ridicat de uzură. Autoritățile au stabilit că produsele sunt, de fapt, deşeuri, în greutate totală de 16.000 de kilograme.

De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au identificat în Portul Agigea un container, sosit din Germania, în se aflau paleţi încărcați cu 25.570 kilograme de deşeuri de cauciuc, marfă care nu corespunde cu datele declarate și cuprinse în documentele folosite la autoritatea vamală.

Deșeurile au fost încărcate din Germania, Anglia, Turcia și Grecia, urmând să ajungă în diferite localități din țara noastră.

În toate cazurile, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză și mărfurile transportate.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI