De câte ori nu ți s-a întâmplat să nu poțí folosi liftul pentru că e defect. Sau să auzi că e blocat la cine știe ce etaj. Sau să stai cu emoții că s-a oprit brusc, dar ai noroc atunci cu vecinul care e blocat cu tine și știe să fixeze bine ușa la lift ca să pornească din nou.

În București există 19.900 de ascensoare, dintre care aproximativ 14.300 sunt deținute de asociațiile de proprietari, potrivit datelor furnizate de Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune ( CNCIR), la solicitarea Libertatea. Din acest număr, până în prezent, 12 ascensoare nu au primit aviz de funcționare din cauza neîndeplinirii condițiilor de autorizare. Majoritatea ascensoarelor din București (peste 60%) au fost montate până în 1990.

Ulterior s-au efectuat lucrări de reparare, de modernizare sau de înlocuire a ascensoarelor, lucrările care au contribuit la menținerea și îmbunătățirea siguranței în exploatare”, ne-au mai transmis specialiștii CNCIR.

În 2008 au fost montate aproximativ 850 de ascensoare, potrivit datelor companiei.

26.400 de lifturi sunt deținute de asociațiile de proprietari din România

La nivelul țării există aproximativ 40.000 de ascensoare, dintre care 26.400 sunt deținute de asociațiile de proprietari, conform datelor CNCIR.  Treizeci dintre ele nu au primit, până acum, aviz de  funcționare, din cauză că nu au îndeplinit condițiile de autorizare.

Verificarea ascensoarelor din instituțiile publice se face anual

Verificarea unui ascensor se face în conformitate cu prevederile Prescripției Tehnice R 2- 2010, colecția ISCIR, publicată în Monitorul Oficial al României nr 634 bis/ 09.09.2010. În conformitate cu articolul 62 din Prescripția Tehnică, verificarea periodică se efectuează la un interval de 2 ani, cu excepția ascensoarelor ce deservesc instituțiile publice, unitățile de interes public sau societățile care oferă servicii publice, în cazul cărora lifturile se verifică anual.

Vă reamintim că marți, 27 martie, o femeie a căzut în gol cu liftul în clădirea Uniunii Cineaştilor din România. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 10.00. Femeia voia să ajungă la etajul 5 al clădirii, însă liftul s-a blocat când se afla la etajul 1 și s-a prăbușit în gol. Pompierii au reușit, după câteva minute, să o scoată pe femeie și să o transporte la spital. Poliția din Sectorul 1 a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


Citește și:

EXCLUSIV/Singura sursă de investiții care nu necesită bani zace nefolosită. Contractele de offset, neutilizate în România, dar implementate în Polonia

 
 

Urmărește-ne pe Google News