„Ne așteptăm ca până în februarie, să avem stabilite toate aceste norme, și să mai avem o întâlnire pentru a discuta subiectul cu noul ministru al Agriculturii, iar în primele două trei luni ale anului viitor, marii comercianți deja să aibă pe rafturi mai multe produse românești”, a spus Emil Dumitru.

Acesta a precizat că nu poate spune deocamdată și de o ieftinire a produselor pentru că încă nu s-au luat în calcul toți factorii și prin urmare, o reducere în procente nu poate fi speculată.

„Acum va rămâne la latitudinea consumatorilor din România dacă vor dori să susțină producătorii români cumpărând alimentele provenite din propria țară sau nu”, ne-a declarat șeful Pro Agro.

Produsele congelate, pe lanțul scurt

Produsele alimentare proaspete, dar şi cele congelate şi procesate vor intra pe lanţul scurt de aprovizionare, care implică relaţii comerciale între furnizor, un singur comerciant şi consumatori.

Proeictul care este în dezbatere publică pentru încă o întreagă săptămână, de mâine, spune că ministerul Finanțelor va solicita comercianţilor mari, cu cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro, volumul de produse comercializate în ultimul an, pentru categoriile de produse prevăzute, iar ulterior va transmite anual, către MADR, până la data de 30 iunie, un raport ce conţine volumul de produse comercializate în anul precedent, pentru categoriile menţionate.

Conform proiectului, furnizorii au obligaţia să promoveze şi/sau să afişeze oferta produselor alimentare provenite din lanţul scurt de aprovizionare, în vederea facilitării achiziţionării de către comercianţi a acestor produse.

„Prin implementarea acestor norme se urmăreşte consolidarea poziţiei fermierilor în lanţul agroalimentar, pentru a le putea oferi posibilitatea de a obţine cel mai bun preţ de pe piaţă pentru produsele lor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

De aceeași părere este și Emil Dumitru, potrivit căruia, anul trecut, fermierii au avut subvenții de 2 miliarde de euro, iar 25% dintre acestea s-au transformat în profit pentru marile magazine. „Este timpul să echilibrăm această balanță pentru ca și producătorii să se bucure de o parte din acest profit”, a afirmat șeful Pro Agro.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News