Pachetele, îmbibate într-un lichid cu o culoare şi un miros caracteristice, au fost trimise la ambasadele Ucrainei din Ungaria, Olanda, Polonia, Croaţia şi Italia, la consulatele generale din Napoli şi Cracovia, precum şi la consulatul din Brno, a detaliat purtătorul de cuvânt al diplomației ucrainene.

„Analizăm semnificaţia acestui mesaj”, a scris Nikolenko într-o declaraţie pe Facebook, adăugând că ministrul de externe Dmitro Kuleba a ordonat ca toate ambasadele şi consulatele vizate să fie plasate sub o securitate sporită.

Nikolenko a mai spus că intrarea în apartamentul ambasadorului ucrainean la Vatican a fost vandalizată. O sursă din cadrul ambasadei de la Roma a declarat că în faţa uşii au fost lăsate fecale umane, potrivit Reuters.

Ambasada ucraineană din Kazahstan a primit o ameninţare cu bombă, care ulterior nu a fost confirmată, potrivit Ministerului ucrainean de Externe.

Totodată, ambasada din Statele Unite a primit o scrisoare care conţinea un articol critic la adresa Ucrainei. Scrisoarea, la fel ca majoritatea celorlalte, „provenea dintr-o ţară europeană”, a declarat Oleg Nikolenko, fără a da alte detalii.

6 scrisori-capcană, trimise către mai multe instituții și politicieni din Spania

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Anunţul MAE ucrainean vine după ce şase scrisori-capcană au fost trimise săptămâna aceasta către mai multe ţinte din Spania, între care Ambasada Ucrainei, Ambasada SUA la Madrid, dar şi biroul premierului Pedro Sanchez, ceea ce a determinat autoritățile spaniole să sporească măsurile de securitate.

Conform presei spaniole, aceste scrisori-capcană au fost fabricate artizanal și aveau cantități mici de exploziv și bucățele de metal.

„Avem motive să considerăm că ceea ce se întâmplă este o campanie bine planificată de teroare şi intimidare a ambasadelor şi consulatelor Ucrainei. Nefiind capabili să oprească Ucraina pe frontul diplomatic, ei încearcă să ne intimideze. Cu toate acestea, pot spune imediat că aceste încercări sunt zadarnice. Vom continua să lucrăm în mod eficient pentru victoria Ucrainei”, a declarat ministrul afacerilor externe Dmitro Kuleba, citat de purtătorul de cuvânt.

Partea ucraineană colaborează cu forţele de ordine din ţările străine pentru a investiga toate cazurile de ameninţări, pentru a identifica persoanele implicate şi a le aduce în faţa justiţiei, precizează Ministerul ucrainean de Externe.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI