Județul Timiș se află sub cod portocaliu de caniculă azi și sâmbătă, iar la orele prânzului s-au înregistrat 34 de grade Celsius în Timișoara.
„Aveți grijă de dumneavoastră, ascultați recomandările medicilor și pe cei mai tineri îi îndemn să fie alături de cei vulnerabili în aceste perioade. Încercăm să luăm cât mai multe măsuri pentru a trece mai ușor peste aceste zile. Stați înăuntru la orele de vârf. E posibil ca în perioada aceasta, acel drum afară să nu merite riscurile asupra sănătății dumneavoastră”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz, pe Facebook.
Autoritățile locale au luat o serie de măsuri în contextul caniculei, în cadrul ședinței din această dimineață.
Cei care au nevoie de ajutor care nu este de natură medicală, de pildă cei care nu se pot deplasa pentru aprovizionare cu apă, alimente sau medicamente, pot apela nonstop numărul de telefon 0356 981, pus la dispoziție de Direcția de Asistență Socială.
De asemenea, toate centrele de zi vor fi deschise pentru orice timișorean care vrea să se răcorească, pentru persoane vârstnice sau oameni fără adăpost, ele funcționând între orele 8.00 și 16.00, în fiecare zi din săptămână.
Autoritățile au mai anunțat că a fost suplimentat și numărul de echipaje de intervenție din cadrul Serviciului de Ambulanță Timiș.
Reprezentanții forțelor de ordine publică, pompieri și jandarmi, vor sprijini serviciile de ambulanță și de pompieri. Totodată, vor avea efective sporite, patrule în zone intens circulate, pentru a sprijini cetățenii în caz de nevoie.
Autoritățile locale au mai anunțat că Societatea de Transport Public Timișoara se va asigura că aerul condiționat din mijloacele de transport funcționează.
„Au fost reparate și aparatele de climă din 8 tramvaie Armonia. Echipele de intervenție ale STPT asigură zilnic udarea liniilor de tramvai și verifică dilatarea șinelor, precum și starea firelor aeriene”.
Aquatim îi asigură pe timișoreni că în prezent nu sunt probleme de tratare și distribuție a apei în Timișoara. Societatea s-a oferit să pună la dispoziție pentru incendii surse suplimentare de apă, respectiv 11 autospeciale cu capacitate de 6 m³ fiecare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro