Compania germană Lufthansa a anunțat luni că, „din prudență”, a suspendat cinci rute spre și dinspre Beirut ale transportatorilor grupului – Swiss International Air Lines, Eurowings și Lufthansa – până la 30 iulie. Anterior, Lufthansa suspendase zborurile de noapte spre și dinspre Beirut pentru luna iulie.

De asemenea, compania libaneză Middle East Airlines a amânat întoarcerea unora dintre zborurile sale, invocând riscuri de asigurare.

Totodată, SunExpress din Turcia, precum și Turkish Airlines și filiala sa Ajet au anulat zborurile programate să aterizeze luni în Beirut, conform datelor site-ului de urmărire a zborurilor Flightradar24.

Măsuri similare au fost luate și de transportatorul grec Aegean Airlines și de Ethiopian Air.

Israelul și Statele Unite au acuzat gruparea libaneză Hezbollah, susținută de Iran, că a lansat lovitura cu rachetă din Înălțimile Golan. Hezbollah a negat orice implicare în atac.

Cabinetul de securitate al Israelului a autorizat duminică guvernul „să decidă cu privire la modul și calendarul răspunsului împotriva organizației teroriste Hezbollah”, a anunțat biroul prim-ministrului.

Aeroportul internațional Beirut-Rafic Hariri este singurul aeroport din Liban și a fost vizat anterior de Israel în războiul împotriva Hezbollah în 2006.

Între timp, Israelul a lansat luni un atac cu dronă în apropierea oraşului Shaqra din sudul Libanului, două persoane fiind ucise și alte trei rănite, a anunțat apărarea civilă libaneză, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, avioanele de luptă israeliene au lovit o serie de ţinte Hezbollah din Liban în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, a anunţat armata israeliană (IDF).

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News