Howard Schultz, care în timpul campaniei electorale a susținut-o pe Hillary Clinton, rivala lui Trump, a declarat într-o scrisoare deschisă adresată angajațiilor  că ordinul preşedintelui Statelor Unite a generat „confuzie, uimire şi opoziţie”, iar firma nu va sta deoparte şi nu va păstra tăcerea, în contextul în care neîncrederea în legătură cu acţiunile noii administraţii creşte pe zi ce trece.

Schulz a adăugat că promisiunea de recrutare reprezintă un efort pentru a primi şi a căuta oportunităţi pentru cei care fug de război, violenţă, persecuţie şi discriminare.

Starbucks operează peste 25.000 de magazine în peste 75 de ţări şi va începe recrutarea în Statele Unite, concentrându-se pe oamenii care au lucrat în armată sau care au sprijinit armata.

De altfel, mai mulți directori ai marilor companii critică ordinul semnat de Trump. Liderii unor firme precum Facebook și Google au făcut declaraţii publice prin care critică iniţiativa preşedintelui american. De exemplu, motorul de căutare online Google a înființat un fond de criză în valoare de două milioane de dolari, la care se adaugă donații în valoare de alte două milioane de dolari din partea angajaților Google, în beneficiul mai multor organizații americane care îi sprijină pe imigranți.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Airbnb, oferă cazare gratuită oamenilor

Mai mult, reţeaua online care permite oamenilor să îşi listeze sau să îşi închirieze proprietăţile rezidenţiale pe termen scurt, Airbnb, oferă cazare gratuită oamenilor care sunt afectaţi de restricţiile de călătorie şi nu pot ajunge în Statele Unite, potrivit Washington Post.

Trump a suspendat vineri, printr-un ordin executiv, pentru o perioadă de patru luni admiterea de refugiați în Statele Unite și a interzis temporar, timp de trei luni, sosirea cetățenilor din șapte țări majoritar musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen. Liderul de la Casa Albă susține că scopul acestei acţiuni este de a preveni pătrunderea în ţară a „teroriştilor islamişti radicali”.

Citește și:

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI