Allen a încercat încă de anul trecut să-și publice memoriile, însă s-a lovit de refuzurile caselor editoriale, scrie New York Times, care notează că înainte de apariția mișcării #metoo probabil că editurile s-ar fi luptat pentru obținerea manuscrisului.
Imaginea lui Woody Allen a fost puternic afectată în urma apariției acuzațiilor de molestare făcute de fiica sa adoptivă, Dylan Farrow. Amazon a anulat lansarea filmului „A Rainy Day in New York” și mai mulți actori l-au criticat și și-au exprimat regretul că au lucrat cu el, printre aceștia numărându-se Colin Firth, Michael Caine și Greta Gerwig.
Au fost, însă, și oameni care l-au sprijinit, precum Javier Bardem sau Anjelica Huston.
Potrivit NY Times, unii editori au descris ca „toxică” o colaborare cu Allen și deși un reprezetant al regizorului i-a contactat, nu au dorit să facă o efortă din cauza publicității negative de care ar avea parte dacă ar publica o carte semnată de Allen. Ba chiar câțiva dintre ei nici nu au vrut să citească manuscrisul.
Scriitoarea Daphne Merkin, care îl cunoaște pe Allen de mult timp, a spus că nu a citit manuscrisul și nu știe dacă în viitoarea carte regizorul face referire și la acuzațiile aduse de fiica sa.
„Nu este cel care să tranșeze lucrurile, dar probabil că memoriile reprezintă partea lui de poveste”, spune Merkin, citată de NYT.
Woody Allen s-a născut pe 1 decembrie 1935 la New York. Este regizor, scenarist și actor. Ca regizor, a debutat cu „What’s Up, Tiger Lily?” (1966), iar printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără „Manhattan” (1979), „Another Woman” (1988), „Match Point” (2005), „Midnight in Paris” (2011), „Blue Jasmine” (2013) şi „Café Society” (2016).
Regizorul are în palmares trei premii Oscar pentru cel mai bun scenariu original, pentru „Midnight in Paris”, „Hannah and her sisters” și „Annie Hall”, și unul pentru regie, pentru „Annie Hall”. Allen mai are și trei trofee Globul de Aur și șapte premii BAFTA.
Foto: Hepta