Printre evenimentele publice care vor bloca circulația în București se numără Străzi Deschise, Maratonul de Ciclism Cross Country, evenimentul cultural Simfonia Apei și Bucharest Street Food Festival.
Pentru evenimentul pietonal Străzi Deschise, din 14 și 15 mai, se va permite traversul pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia și străzile George Enescu, Știrbei Vodă, Ion Câmpineanu și Bd. Regina Elisabeta.
Pentru maratonul de Ciclism Cross Country „Prima Evadare”, care va avea loc pe 15 mai pe traseul Aleea Privighetorilor-Snagov, se va restricționa traficul rutier dimineața, pe Aleea Privighetorilor, pe strada Vadul Moldovei, pe strada Padina și pe Aleea Teișani.
Pentru evenimentul Simfonia Apei, care se va desfășura în Piața Unirii – Fântâni în weekend, între orele 19:30 – 23:00, se va restricționa traficul rutier, gradual. Totodată, traficul STB va fi deviat.
Pentru Bucharest Street Food Festival – Spring Edition, traficul rutier va fi restricționat până pe 16 mai, ora 5:00, pe șoseaua Kiseleff, segmentul de drum cuprins între strada Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei și pe str. Monetăriei, care accede în șoseaua Kiseleff. Autobuzele 361 și 783 vor circula pe trasee modificate, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite pe Șos. Kiseleff, ȋntre str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, a transmis Societatea de Transport București.
Pentru evenimentul Nostalgia, care va fi organizat în incinta stației de Metrou Unirii 1 pe 14 mai, se va rezerva spațiul aflat în vecinătatea accesului în incinta stației de metrou din intersecția Splaiul Independenței cu bulevardul Dimitrie Cantemir.
Pentru adunarea publică organizată de „Solidaritatea România – Palestina” pe 15 mai, deplasarea se va face pe banda I de circulație, în intervalul orar 11:30 – 12:30, pe următorul traseu: bd. Nicolae Bălcescu – bd. Gheorghe Magheru – Piața Romană – bd. Lascăr Catargiu – Piața Victoriei, a mai informat PMB.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro