Incendiul s-a produs în localitatea Rafaila. Agresată de soț, o femeie de 36 de ani a plecat de acasă, adăpostindu-se la părinți. A parcat autoturismul în apropierea casei acestora. La scurt timp, acolo a ajuns și soțul femeii. Pentru că soția a refuzat să iasă din casă, bărbatul a stropit mașina cu benzină și i-a dat foc. Au fost alertați pompierii, însă, până la sosirea echipajelor, incendiul s-a extins.
„Incendiul se manifesta prin ardere generalizată, ardere precedată de explozia rezervorului de benzină. Incendiul se propagase la un gard construit din lemn și exista pericol de extindere la alte două locuințe și anexe gospodărești”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
Pompierii au luptat timp de 20 de minute cu flăcările, însă autoturismul a fost distrus în totalitate. Au ars și aproximativ 40 de metri liniari de gard din lemn, însă au fost salvate locuințele și anexele gospodărești.
Pus sub acuzare pentru distrugere prin incendiere și violențe în familie, bărbatul care a produs incendiul a fost reținut de polițiști. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui urmează să stabilească dacă vor cere instanței arestarea sa preventivă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro