Vor beneficia de alocaţia monoparentală familiile formate dintr-o singură persoană care are în întreţinere copii de până la 18 ani ce locuiesc împreună cu aceasta. Condiţia e ca veniturile nete lunare pe membru de familie să nu depăşească salariul minim pe economie, adică 500 de lei brut.

Cuantumul alocaţiei de susţinere este de 70 de lei pentru familia cu un copil, 80 de lei pentru familia cu doi copii, 85 de lei pentru familia cu trei copii şi 90 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii. De alocaţia familială complementară pot beneficia familiile formate din soţ, soţie şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună şi care au venituri lunare pe membru de familie de până la salariul minim pe economie.

Cuantumul alocaţiei complementare e de 50 de lei pentru familia cu un copil, 60 de lei pentru familia cu doi copii, 65 de lei pentru cea cu trei copii şi 70 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News