Printre instanțele care au anunțat că își vor suspenda
activitatea în sălile de judecată se află și Curtea de Apel Bucureşti şi
Tribunalul Bucureşti, cele mai mari instanţe din ţară. Judecătorii de acolo îşi
vor suspenda activitatea începând de miercuri.

„Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel
Bucureşti, întrunită în şedinţa din 21 ianuarie 2020, la convocarea Secţiei
pentru judecători din cadrul CSM: a hotărât, cu unanimitate, că iminenta abrogare
a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu pentru judecători este
de natură a încălca independenţa şi a afecta statutul constituţional al
acestora; a hotărât, cu majoritate, suplimentarea ordinii de zi şi suspendarea
activităţii de judecată începând cu data de 22 ianuarie 2020 şi până la
revenirea celorlalte puteri ale statului asupra demersului de eliminare a
pensiei de serviciu a magistraţilor”, se arată într-un comunicat al Curţii
de Apel Bucureşti transmis marţi.

 Alte instanţe care au
anunţat suspendarea judecării proceselor sunt: Curtea de Apel Suceava, Curtea
de Apel Timiş, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Alba
Iulia, Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Iaşi.

De asemenea, Inspecţia Judiciară susţine că proiectul de
eliminare a pensiilor de serviciu încalcă „brutal” principiile
independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor, dar şi articole din
Constituţie şi prevederi CEDO.

Protestul magistraților vine după ce pe 28 ianuarie, Camera
Deputaţilor se va întruni în sesiune extraordinară pentru a dezbate un proiect
privind abrogarea pensiilor speciale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News