„Incendiu de pădure în apropiere. Urmaţi instrucţiunile autorităţilor”, a transmis Protecţia Civilă în mesaje către populație, împreună cu indicaţii privind procedura de evacuare, relatează Agerpres.

Duminică seară, orașul istoric Marathon, cu populaţie de peste 7.000 de locuitori, aflat la 40 de kilometri nord-est de Atena, a fost evacuat.

Cel puţin alte cinci localităţi au fost evacuate la primele ore ale dimineţii, la fel ca şi două spitale, unul pediatric şi celălalt militar, în Penteli, la aproximativ 15 kilometri nord-est de capitală.

Autorităţile elene au deschis stadionul olimpic OAKA, aflat în nordul Atenei, pentru a găzdui miile de persoane strămutate.

„Toate forţele Protecţiei Civile au depus eforturi toată noaptea şi, în pofida eforturilor supraomeneşti, incendiul continuă să se extindă foarte rapid şi se îndreaptă spre Penteli”, a explicat Vassilis Vathrakogiannis, purtătorul de cuvânt al pompierilor, în cadrul unui briefing de presă.

40 de incendii, izbucnite în 24 de ore

Peste 500 de pompieri cu 152 de vehicule au fost mobilizați la intervenție, iar 29 de avioane au survolat zona încă din zori.

Până duminică după-amiaza, militarii reușiseră să controleze 33 din cele 40 de incendii izbucnite în ultimele 24 de ore.

Un număr de 40 de pompieri români acționează, de peste 14 ore, în sprijinul salvatorilor eleni, în zonele puternic afectate de arderile necontrolate de vegetație uscată și pădure, conform IGSU.

„Colegii noștri au acționat neîntrerupt, pe toată durata nopții, cu trei mașini de stingere incendii de pădure, o mașină de stingere de mare capacitate (10.000 l apă), precum și o cisternă de 30.000 l”, a anunțat IGSU pe pagina de Facebook.

Ministrul grec al Protecţiei Civile a avertizat sâmbătă că jumătate din ţară prezintă un risc ridicat de incendiu, până cel puţin la 15 august, pe fondul temperaturilor ridicate, a rafalelor de vânt şi a secetei.

FOTO: Facebook IGSU

 
 

Urmărește-ne pe Google News