Până acum, desertul a fost vândut în magazine Cora din Bucureşti, Bacău, Cluj,Constanţa, Drobeta Turnu Severin şi Ploieşti, iar ANSVA a decis să le retragă de la vânzare din cauza prezenţei oxidului de etilenă într-un ingredient din compoziţia produselor, guma din seminţe de carruba.
Cei are au achiziţionat astfel de produse sunt aşteptaţi la Serviciul Clienţi în orice magazin cora, pentru returnarea şi rambursarea acestora.
”Chiar dacă nu mai deţineţi bonul fiscal care să ateste cumpărarea acestor produse, veţi primi contravaloarea acestora”, precizează reprezentanţii magazinului.
Recent, un desert vândut în acelaşi lanţ de magazine a fost retras din cauza conţinutului mare de oxid de etilenă.
De asemenea, în urmă cu aproximativ două săptămâni, mai multe loturi de îngheţată comercializată sub brandurile Bounty, Snickers şi Twix au fost scoase de pe piață tot din cauza conținutul de oxid de etilenă.
Ce este roșcova, aditivul care ar fi contaminat cu oxid de etilenă
Guma de caruba (E410) este un aditiv alimentar cu rol de emulgator, stabilizator, agent de îngroşare, de umplere şi de aglomerare. Este un produs natural, obţinut din arborele de roşcov.
Comisia Europeană a decis, la jumătatea lunii iulie, că produsele care conţin roşcovă, aditivul carear fi contaminat cu oxid de etilenă, vor trebui retrase toate de pe piaţa europeană chiar dacă pesticidul nu este detectat, „pentru că nu se poate defini un nivel sigur de expunere pentru consumatori”, potrivit Agerpres.
Numai în Franţa, câteva sute de referinţe de îngheţată, precum şi mai multe produse (susan, condimente, infuzii, suplimente alimentare, zahăr pudră) au făcut, din toamna anului 2020, obiectul unei proceduri de rechemare care poate pot fi consultată pe site-ul Represiunii fraudelor (DGCCRF).
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!