Cuprins:
„Protestăm ferm împotriva deciziei Curţii Constituţionale, care pune la îndoială însăşi esenţa sistemului democratic din România. În nicio democraţie consolidată nu găsim situaţii în care un candidat, nici măcar dintre cei de inspiraţie fascistă, să fie eliminat din competiţie prin astfel de decizii. Pe 5 octombrie 2024, Curtea Constituţională a României (CCR) a decis invalidarea candidaturii pentru Preşedinte a doamnei Diana Şoşoacă. Hotărârea Curţii a fost luată cu majoritate la limită: au fost doar cinci voturi pentru, două voturi contra şi doi judecători ai CCR au absentat de la şedinţă.
În motivarea deciziei, CCR face o lungă argumentaţie filosofică pentru a ajunge la concluzia că «elementele cuprinse în jurământul de credinţă sunt condiţii de eligibilitate şi de fond pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României, pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la momentul depunerii candidaturii sale», şi că «examinarea acestor condiţii poate fi realizată numai de Curtea Constituţională». Curtea numeşte aceste criterii noi, adăugate de ea însăşi la lege, «constituţionalitatea candidaturii». Iar pentru a verifica aceste noi criterii, Curtea decide să analizeze «conduita» şi declaraţiile publice ale candidatei”, au comunicat, astăzi, organizaţiile care au semnat în scrisoarea publică.
„Într-o ţară democratică, opoziţia trebuie învinsă la urne, nu exclusă din competiţie”
De asemenea, potrivit semnatarilor, „CCR analizează «declaraţiile publice, luările de poziţii sau participarea la anumite evenimente» ale candidatei şi consideră că acestea reprezintă «temeiuri suficiente pentru a indica faptul că doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă, în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al României, pune la îndoială şi desconsideră obligaţia de respectare a Constituţiei”.
„Într-o ţară democratică, opoziţia trebuie învinsă la urne, nu exclusă din competiţie pe căi procedurale. Subliniem, de altfel, că doamna Şoşoacă nu este singurul candidat care a exprimat public, măcar o dată, opinii politice antidemocratice şi antieuropene.
Decizia reprezintă un derapaj grav pe calea liberalismului. Rolul CCR este de a veghea respectarea criteriilor de eligibilitate pentru candidaţi şi este o instanţă pentru contestaţii electorale. CCR nu ar trebui sā facă judecăţi de natură morală bazate pe declaraţiile publice ale unui candidat, dacă acesta sau aceasta îndeplineşte condiţiile de formă şi fond”, au mai scris semnatarii scrisorii.
Organizaţiile semnatare subliniază că nu susţin opiniile publice ale Dianei Șoșoacă
Cu toate acestea, semnatarii au subliniat că nu susțin opiniile publice ale Dianei Șoșoacă.
,,Dimpotrivă, condamnăm ferm declaraţiile de sorginte fascistă făcute şi teoriile conspiraţiei pe care aceasta le promovează în spaţiul public. Există organisme şi instanţe care pot sancţiona astfel de declaraţii şi acţiuni, în conformitate cu legislaţia în vigoare, care trebuie aplicată respectând principiile statului de drept şi drepturi fundamentale, cum ar fi cel la libertatea de exprimare. Credem ferm că orice cetăţean poate propune inclusiv schimbarea Constituţiei, dacă o astfel de propunere se încadrează în limitele prevăzute de articolele 150-152 din legea fundamentală. O astfel de propunere poate fi dezbătută şi poate trece prin filtrul votului Parlamentului şi al votului popular.
Protestăm ferm împotriva deciziei Curţii Constituţionale, care pune la îndoială însăşi esenţa sistemului democratic din România. În nicio democraţie consolidată nu găsim situaţii în care un candidat, nici măcar dintre cei de inspiraţie fascistă, să fie eliminat din competiţie prin astfel de decizii. Ironic, întâlnim astfel de cazuri în ţări ca Rusia, Belarus sau Venezuela, adică opusul democraţiei pe care CCR clamează că o apără. Statul de drept are alte mecanisme, democratice, prin care se poate apăra de astfel de riscuri. Nu în ultimul rând, nu trebuie subestimată puterea votului cetăţenilor pentru a opri potenţialele derapaje ale unor candidaţi”, au mai transmis ONG-urile.
„Nu există niciun remediu la decizia arbitrară a Curții Constituționale”
De asemenea, aceștia constată că nu există un remediu la decizia arbitrară a Curții Consituționale: „Constatăm cu teamă că nu există niciun remediu la decizia arbitrară a Curții Constituționale. Credem că cele cinci persoane, ajunse temporar în funcția de judecător la această instanță supremă în stat, au luat o decizie profund greșită, care încalcă chiar Constituția pe care au jurat să o apere, și astfel au compromis fundamental misiunea pe care instituția ar trebui să o aibă în societate”.
Scrisoarea publică a fost semnată de ActiveWatch, APADOR-CH, Asociația Parcul Natural Văcărești, Asociația pentru Relații Comunitare, Asociația pentru Tehnologie și Internet, Asociația Respiro Human Rights Research Centre, Asociația Civica, Átlátszó Erdély/Transilvania Transparentă, Centrul de Resurse Juridice, Centrul FILIA, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, Centrul Român de Politici Europene, CeRe: Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Expert Forum, FDSC – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile,Forum Apulum, Funky Citizens, Miliția Spirituală.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 09.10.2024, 22:08
@parpalache: "E lucru unanim acceptat ca industria constructoare de mașini a Germaniei a fost sever afectata de sabotarea conductei Nord Stream„lipsind-o de gazul IEFTIN rusesc”!Iar acum...ce sa vezi,Germania a apelat la Ungaria- sa primeasca o parte din gaz prin...Ungaria-care la rândul ei va primi prin Turcia(daca Ucraina- prin absurd- chiar iși taie singura craca de sub picioare- inchizând conducta-așa cum șantajeaza Europa)!" Am înţeles. Deci cheia "păcii" şi "prosperităţii" e dependenţa de gazul rusesc. Auzi, da' cum merge aia dacă nu mai eşti de acord cu Liderul Suprem? Sau faci toate compromisurile necesare ca nu care cumva să-l superi și să-ți oprească gazul IEFTIN? Și-i zice "suveranitate" la asta, nu?
parpalache • 10.10.2024, 16:28

Dar cum se face ca„Liderul Suprem”(Nu „El Lider Maximo),livreaza gaze și petrol...Ucrainei!Și Poloniei!Și Țarilor baltice!Ca alea sa poata sa transporte armele și muniția din Occident cu care sa le dea in cap...rusnacilor?
ED1953 • 09.10.2024, 11:33
Ati inebunit cu Sosoaca a voastra.Asta trebuia de mult internata la Balaceanca
parpalache • 09.10.2024, 11:32
Exact ce-a urmarit Șoșoaca!Capital politic pentru alegerile parlamentare-unde SOS va intra cu vreo 20%!Și atunci sa vedeți zile fripte pe marionete!(Sub rezerva ca ea va fi bagata la pușcarie-iar partidul ii va fi confiscat-in vederea autodesființarii-de vreun „Gabi Oprea”- ca la fostul Partidul Poporului- Dan Diaconescu)!
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 09.10.2024, 15:27

Dar normal că șoșoaca va înfunda pușcăria, dragule! Articolul 394 din Codul Penal specifică foarte clar: 10-20 de ani de închisoare pentru aservire faţă de o putere sau organizaţie străină sau ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale. Sau nu vrei să ne explici cum de fapt articolul ăsta ÎNCURAJEAZĂ sprijinirea Rusiei, dar habar n-avem cum să-l citim? Știi tu, cum ai interpretat și legea privind achiziționarea de Patriot ca să iasă un miliard sistemul din 7 plătite cu 4 miliarde.
parpalache • 09.10.2024, 20:29

Are Șoșoaca vrei funcție oficiala in stat?
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 09.10.2024, 22:05
parpalache • 09.10.2024, 20:29
Are Șoșoaca vrei funcție oficiala in stat?
Păi ca senator al României ce era? Voluntar?
parpalache • 09.10.2024, 17:13
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 09.10.2024, 15:27
Dar normal că șoșoaca va înfunda pușcăria, dragule! Articolul 394 din Codul Penal specifică foarte clar: 10-20 de ani de închisoare pentru aservire faţă de o putere sau organizaţie străină sau ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale. Sau nu vrei să ne explici cum de fapt articolul ăsta ÎNCURAJEAZĂ sprijinirea Rusiei, dar habar n-avem cum să-l citim? Știi tu, cum ai interpretat și legea privind achiziționarea de Patriot ca să iasă un miliard sistemul din 7 plătite cu 4 miliarde.
Cum am interpretat io Legea cu achiziționarea sistemului Patriot?N-am interpretat-o deloc micule„euromaidanez”!Pur și simplu scrie acolo-in Legea 222/2017-la art.1-ca costurile sunt ESTIMATIVE,iar „PRIMUL sistem-va costa aproximativ 910 milioane de dolari”!Și daca nu știai-afla ca la costul„sistemului”se mai adauga și contravaloarea„asistenței”de montare și de instruire a militarilor aferenți!(Costul probabil ca a depașit mld.-daca ținem cont ca sistemul a trebuit demontat din România și montat in Ucraina-precum și cu instruirea militarilor ucraineni)!Pe care cine crezi ca le-a platit?„Fa pomana intreaga”,zice o vorba din popor!2.-Toate televiziunile și Ziarul financiar-in data de 22 iunie 2024 au anunțat ca am primit doar 4 sisteme (pentru 3,9 mld de„grivne”),iar „pentru celelalte 3 sisteme așteptam ca SUA sa aprobe contracul(dupa 2027)- care va costa aproximativ 1,85 mld.de„grivne”!Numai ca International Center for Strategic Studies zice ca„un sistem nou produs,costa PESTE un mld”!
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 09.10.2024, 22:10

Cum ai intrepretat, puişor propagandist? Citând parțial și mințind cu nesimțire că prețul de 4 miliarde era doar pentru 4 sisteme, deși în lege scrie negru pe alb că prețul TOTAL al achiziției a 7 sisteme este de 4,64 miliarde USD. Legea 222/2017, art. 1: litera a) "7 (șapte) sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configurația 3+", litera b) "valoarea totală estimată de circa 4,64 miliarde USD, inclusiv TVA." Doar în propaganda voastră spune că vom plăti pentru restul de 3 încă nelivrate. Poate de data asta s-o și publica acest comentariu....
parpalache • 10.10.2024, 16:35

Micule„euromaidanez”!Dar tu știi numai poezia aia și p-aia o zici!Refuzi sa vezi ca ți-am scris cu MAJUSCULE ca in LEGE scrie ca prețul ala de 4,64 USD este un preț ESTIMATIV!Și ca tot in Lege scrie ca primul „sistem” va costa...910 milioane de USD(nu de grivne cum crezi tu)!Și inca odata(a câta oara)iți recomand sa vezi WWW//z f,(Ziarul financiar) din 22 iunie-unde scrie de prețul(tot estimativ)de 1,85 mil. dolari!