Anchetatorii au deschis un dosar penal in rem pentru „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în urma unor sesizări potrivit cărora primarul interimar al orașului a întocmit şi semnat pentru conformitate mai multe liste de susţinere ale ALDE la alegerile pentru Parlamentul European, în care se regăsesc semnături ale unor persoane decedate sau ale unor persoane care declară că nu au semnat, scrie Mediafax.
În acest dosar, polițiștii din Predeal au făcut o solicitare către Biroului Electoral Central cerând listele respective.
Pe lângă faptul că pe listele de semnături au existat numele unor persoane decedate, se pare că unii dintre cei care apăreau ca fiind susținători ai formațiunii lui Călin Popescu Tăriceanu au declarat că nu au semnat niciodată aceste liste.
Biroul Electoral Central a aprobat solicitarea și a decis să pună la dispoziția anchetatorilor 7 liste, care au fost întocmite în data de 15 martie și conțin, în total, 70 de semnături.
Președintele ALDE Brașov, Daniel Zamfir, a declarat că nu știe ce s-a întâmplat la Predeal, însă, dacă într-adevăr există nereguli, vinovatul trebuie să plătească. „Nu știu ce s-a întâmplat la Predeal, eu am preluat organizația, practic, în plină campanie de strângere a semnăturilor. Nu am nicio implicare în cazul acesta. Acum, dacă se va constata că există ceva nereguli acolo, cine le-a făcut trebuie să plătească. După cum știți, aceste liste sunt semnate de cel care le-a întocmit”, a declarat Zamfir.
Citește și: Câștigătorul la Loto 6/49 și-a ridicat premiul: „Cine face ca mine, ca mine să pățească”